Treceți la conținutul principal

Blogonoiembrie 2021: Ziua 19

 Este o zi gri, o zi mohorâtă de toamna. Astazi m-am relaxat, am strâns prin casa strictul necesar, am gătit puțin. 

Am citit undeva " Daca la sfârșitul unei zile de post te simți satul, atunci nu ai ținut post". Și eu care mă felicitam că posteam...

"Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi... așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal. În Biserică nu intri într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare. Nu suntem sfinți! Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt. Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o Lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur. Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală. Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis. Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de el. Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira... lăsați-L să vă umple de bucuria Lui. -                               Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul de la Essex



Comentarii

  1. Vai cât de frumos este cuvântul Cuviosului Sofronie! Așa simt și eu, și mereu spun că dacă merg la biserică nu înseamnă că gata de acum sunt ca sfinții, nu, eu merg pentru că îmi dau seama că am nevoie de ajutor, că văd câte patimi și neputințe am și de aceea trebuie să alerg la Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de aceea și Sfinții Părinți ne atrag atenția cu privire la "a te crede un bun creștin". Este o înșelare...

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Simt si ma intorc – program de transformare a emotiilor in rugaciune

  Program de 7 zile pentru femei si mame care poarta prea mult si nu mai stiu cum sa se aseze. Poate ai simtit si tu... – ca ai prea multe emotii si nu stii ce sa faci cu ele – ca te rogi, dar cuvintele sunt goale si sufletul amortit – ca iti vine sa plangi fara motiv... sau sa taci cu totul – ca simti frica, furie, vinovatie, neputinta… dar nu ai cu cine sa le rostesti Poate ai incercat sa le controlezi. Sau sa le ignori. Dar poate e timpul sa le transformi. Nu cu efort. Nu cu presiune. Ci cu blandete. Cu rugaciune. Cu adevar.     Ce este acest program? „Simt si ma intorc” este un program de 7 zile , desfasurat pe WhatsApp, care te va ghida cu pasi simpli spre: – recunoasterea si eliberarea emotiilor mari (frica, furie, vina, tristete, rusine, neputinta) – transformarea lor in rugaciune vie , nu recitata – regasirea linistii interioare , fara sa te indepartezi de Dumnezeu – increderea ca nu esti singura si nu trebuie sa porti totul singura Fiecare zi c...

5 mutari in 5 ani - 5 lectii

  Au trecut 5 ani. Si de 5 ori, ne-am facut bagajele. De 5 ori, am impachetat vieti si am despachetat inceputuri. Cu copii in brate, inima stransa si credinta ca nu ne mutam singuri. Uneori a fost decizia noastra. Alteori, viata ne-a asezat in drum. Dar dincolo de kilometri, mi-am dat seama ca fiecare mutare a fost o scoala. O scoala a inimii. A renuntarii. A ascultarii. Iata 5 lectii care au ramas cu mine. Singurele „bagaje” pe care vreau sa le pastrez mereu.         1. Viata se simplifica cand alegi ce pastrezi   Fiecare mutare m-a invatat sa las. Sa renunt. Sa aleg ce e esential. Sa pun intr-o cutie mica ce nu incapea altadata intr-un dulap intreg. Carti. Haine. Vesela. Lucruri pe care le-am cumparat candva cu entuziasm… si le-am lasat .  Am ajuns sa am mai putin si sa simt ca am mai mult. Hainele putine m-au facut sa ma imbrac cu mai multa constienta. Lucrurile simple m-au apropiat de mine. Casa cu mai putin m-a facut sa fiu mai prezenta...

Mindfulness si Ortodoxia

  In ultimii ani, tehnicile de mindfulness au devenit extrem de populare in dezvoltarea personala si in psihologie. Ele sunt prezentate ca modalitati simple de a reduce stresul, de a cultiva prezenta si de a creste capacitatea de autoreglare emotionala. Practica mindfulness presupune atentie constienta la clipa prezenta, observarea gandurilor si a emotiilor fara judecata, respiratie constienta si ancorare in corp. Din perspectiva psihologica, beneficiile sunt reale: oamenii invata sa faca o pauza intre stimul si raspuns, sa isi observe reactiile si sa isi cultive o mai mare inteligenta emotionala ,  adica sa isi recunoasca, inteleaga si gestioneze mai bine emotiile. Totusi, daca privim prin ochii credintei ortodoxe, mindfulness are limite clare.     1. Ajutorul pe care il aduce mindfulness Calmare trupeasca si psihica – respiratia constienta si focusul pe prezent reduc ritmul alert si anxietatea. Observarea emotiilor – inveti sa nu te mai identifici complet ...