Alexandra Sava - Terapeut&Coach

Autocunoașterea nu este un lux și nici un exercițiu de introspecție fără scop. Ea reprezintă fundamentul unei vieți trăite cu mai multă claritate, responsabilitate și libertate. Atunci când înțelegem cine suntem, putem lua decizii mai bune, putem construi relații mai sănătoase și putem trăi în acord cu valorile noastre.   Din această dorință s-a născut seria de ateliere practice „Cine sunt cu adevărat?” , un parcurs de 4 întâlniri dedicate femeilor care își doresc să se cunoască mai profund și să privească cu mai mult realism și sinceritate propria persoană.   Ce vom explora împreună? Atelierul 1 – Cine sunt cu adevărat? Dincolo de roluri, performanțe și măștile pe care le port În prima întâlnire vom explora diferența dintre identitate și rolurile pe care le îndeplinim zi de zi. Vom observa măștile pe care le purtăm pentru a fi acceptate, apreciate sau iubite și vom descoperi valorile care ne definesc cu adevărat. Vom reflecta asupra acelei părți din noi care rămâne aceeași, i...

  De multe ori alergăm atât de mult spre următorul obiectiv, încât uităm să ne oprim și să privim în urmă. Ne uităm la ceea ce încă nu avem, la ceea ce nu a ieșit, la planurile amânate sau la visurile care încă așteaptă. Și, fără să ne dăm seama, pierdem din vedere un lucru esențial: Dumnezeu lucrează în noi chiar și atunci când ni se pare că înaintăm prea încet. Astăzi mi-am oferit câteva minute de liniște și am făcut o retrospectivă. Nu pentru a mă lăuda cu ceea ce am realizat, ci pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut prin mine și, mai ales, în mine.     Ce am reușit să construiesc În ultimul timp am avut bucuria de a crea mai multe programe care îmbină psihologia cu perspectiva duhovnicească ortodoxă – exact direcția pe care o simt de multă vreme în inimă. Au prins viață: Parenting cu Har Copilul meu și emoțiile lui De la furtuna mâniei la pacea inimii Complexul de inferioritate – o perspectivă psiho-duhovnicească Fiecare dintre ele a însemnat multe or...

  Exista o suferinta care vine din ceea ce ni s-a intamplat si exista o suferinta care vine din modul in care continuam sa traim dupa aceea. Prima nu depinde intotdeauna de noi. A doua depinde, macar partial, de felul in care alegem sa ne raportam la viata, la ceilalti si la Dumnezeu. Multi oameni traiesc ani intregi purtand in suflet rani reale: respingere, abandon, tradare, umilire, lipsa iubirii, nedreptate. Aceste experiente lasa urme adanci si nimeni nu poate pretinde ca ele nu exista. Din punct de vedere psihologic, orice rana emotionala puternica produce mecanisme de aparare menite sa protejeze persoana de o noua durere. Problema apare atunci cand rana nu mai este doar o experienta traita, ci devine identitatea omului. Omul nu mai spune: „Am fost ranit.” Omul incepe sa spuna, chiar daca nu foloseste aceste cuvinte: „Eu sunt cel ranit.” , „Eu sunt cel abandonat.” , „Eu sunt cel nedreptatit.” , „Eu sunt victima.” In acel moment, intreaga sa viata incepe sa se organizeze in jur...

  „Harul nu se salasluieste intr-o inima intunecata de manie, frica sau deznadejde.”   Sf. Serafim de Sarov   In ultimii ani, observ tot mai des o intrebare care apare in sufletul multor femei ortodoxe: daca ma rog, daca merg la biserica, daca ma spovedesc si caut sa traiesc dupa voia lui Dumnezeu, de ce continui sa ma lupt cu anxietatea, frica, furia, tristetea sau sentimentul ca nu sunt suficient de buna?   Rugaciunea este centrul vietii crestine si fara ea nu exista crestere duhovniceasca autentica. Dar uneori descoperim ca, desi ne rugam, anumite reactii continua sa se repete. Ne speriem usor. Ne ingrijoram excesiv. Ne simtim respinsi. Ne este greu sa avem incredere. Ne blocam in fata unor situatii care, rational, nu ar trebui sa ne afecteze atat de mult. Aceste experiente ne arata ca exista in noi nu doar o nevoie duhovniceasca, ci si o nevoie de vindecare emotionala. Dumnezeu ne-a creat ca fiinte complexe. Nu suntem doar suflet, dupa cum nu suntem doar trup. In...

  În ultimii ani, expresia „ mă accept așa cum sunt” a devenit tot mai prezentă în domeniul dezvoltării personale, al psihologiei și al tehnicilor de reglare emoțională. Pentru unii oameni, această afirmație aduce liniște și eliberare. Pentru alții, mai ales pentru cei care trăiesc în duhul credinței ortodoxe, ea poate ridica întrebări : Este acceptarea de sine compatibilă cu pocăința? Înseamnă să mă împac cu defectele mele? Înseamnă să nu mai caut schimbarea?   Pentru a răspunde acestor întrebări, este important să înțelegem ce înseamnă cu adevărat „mă accept” atât din perspectiva EFT -Tehnicilor de eliberare emotionala , cât și din perspectiva ortodoxă.         Ce înseamnă „mă accept” în EFT? În EFT, una dintre formulele de bază este: „Chiar dacă simt această emoție, mă accept profund și complet./ sau mai aproape de adevar : aleg sa ma accept asa cum sunt acum. ” La prima vedere, această afirmație poate părea ciudată. Cum să mă accept atunci când sunt fu...

  „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...

  Intr-o lume in care dezvoltarea personala a devenit aproape un limbaj comun, tot mai multi oameni incep sa isi priveasca emotiile, ranile si tiparele interioare cu dorinta sincera de schimbare. Se vorbeste despre vindecare, despre echilibru, despre eliberare emotionala si despre „cea mai buna versiune a ta”. Totusi, dincolo de toate aceste concepte, apare o intrebare esentiala: ce inseamna, de fapt, sa lucrezi cu tine intr-un mod care nu te rupe de sufletul tau, de adevar si de Dumnezeu?       1. Doua directii diferite: sinele in centrul procesului sau Dumnezeu in centrul procesului Exista doua moduri fundamentale in care omul se poate apropia de sine. Primul este centrul pe ego, specific multor forme de dezvoltare personala moderna. Aici, accentul cade pe performanta interioara, pe control emotional, pe optimizare continua si pe ideea ca omul, prin suficiente tehnici, informatii si disciplina, poate ajunge sa se „reconstruiasca” singur. In aceasta paradigma, v...

    " Toate diagnosticele cu care avem de-a face (depresie, anxietate, ADHD, tulburare bipolară, tulburare de stres posttraumatic, chiar și psihoza) sunt în mod semnificativ înrădăcinate în TRAUMĂ (trauma legăturii de atașament părinte-copil).Ele sunt manifestări ale traumei." Gabor Maté          Este incontestabil faptul ca relatia de atasament parinte–copil modeleaza profund structura emotionala a omului, influentand modul in care acesta se raporteaza la sine, la ceilalti si la lume.    Lipsa sigurantei, respingerea, absenta emotionala sau incoerenta afectiva lasa urme reale, masurabile chiar si la nivel neurobiologic. Din acest punct de vedere, contributia lui Gabor Maté este valoroasa pentru ca readuce compasiunea in intelegerea suferintei: simptomul nu mai este vazut ca un defect, ci ca o adaptare la un mediu dificil. Si totusi, problema apare atunci cand aceasta perspectiva devine exhaustiva. Pentru ca, in mod implicit, transmi...

  In intelegerea duhovniceasca a traditiei ortodoxe, mania nu este privita ca o simpla reactie emotionala negativa, care trebuie suprimata sau evitata cu orice pret. Dimpotriva, ea este o putere a sufletului , sadita de Dumnezeu in firea omului, cu un scop profund: acela de a lupta impotriva raului si de a pastra comuniunea cu Dumnezeu. Aceasta perspectiva schimba radical modul in care ne raportam la manie. Nu mai vorbim despre ceva ce trebuie eliminat, ci despre o energie care trebuie inteasa, curatita si directionata corect .       Mania in starea ei fireasca , o arma a dreptatii Sfintii Parinti vorbesc despre o forma sanatoasa a maniei, numita uneori „manie neprihanita”. Sfantul Diadoh al Foticeii o descrie ca fiind „o arma a dreptatii”, o putere data omului pentru a respinge raul si pentru a se opune ispitelor. In acelasi duh, Sfantul Isihie Sinaitul foloseste imagini puternice, numind aceasta putere „platosa” si „arc”, sugerand atat rolul de protectie, cat s...

  Ceri smerenie, rabdare si blandete in rugaciune, dar, in adancul inimii, iti imaginezi ca ele vor veni ca o stare lina, ca o asezare interioara care se va instala firesc, fara efort, fara confruntare, fara durere. Aceasta asteptare este fireasca la nivel uman, pentru ca ne dorim binele, dar ne dorim, in acelasi timp, sa evitam disconfortul.     Insa viata duhovniceasca nu functioneaza dupa logica aceasta. Dumnezeu nu toarna pur si simplu darurile in sufletul omului, ca pe ceva gata format, ci creeaza contextul in care ele pot fi nascute, crescute si asumate in mod real.      Cu alte cuvinte, nu primesti direct rabdarea, ci primesti situatii care cer rabdare; nu primesti direct smerenia, ci esti asezata in imprejurari care iti descopera mandria; nu primesti direct blandetea, ci esti provocata exact acolo unde ai tendinta sa reactionezi cu asprime.     Asa cum invata Sfantul Cuvios Ambrozie de la Optina in Patericul de la Optina , drumul spre s...