Alexandra Sava - Terapeut&Coach

  COPILUL MEU ȘI EMOȚIILE LUI   Program de 5 săptămâni pentru mame (copii < 10 ani) De la reacții automate, îngrijorare și epuizare… la liniște lăuntrică, rugăciune și îndrumare blândă prin orice stare sufletească     Te regăsești aici?   Copilul tău trece prin multe stări: furie, plâns, frică, retragere, dar și stres, neputință, tristețe adâncă, dezamăgire, oboseală sufletească . Uneori pare copleșit fără un motiv clar, alteori se închide în el sau devine agitat. Îl vezi suferind și simți că nu știi cum să îl ajuți cu adevărat. Încerci să vorbești, să explici, să repari,  dar parcă nimic nu funcționează. Îți pierzi răbdarea, apoi apare vinovăția: „De ce am reacționat așa?” Te simți neputincioasă în fața stărilor lui și copleșită de intensitatea momentelor. În adâncul tău, doare cel mai tare gândul că nu știi cum să îl ajuți să își trăiască toate emoțiile în siguranță,  nici măcar pe cele mici, de zi cu zi. Și poate cel mai greu: simți că îți iu...

  „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...

  Intr-o lume in care dezvoltarea personala a devenit aproape un limbaj comun, tot mai multi oameni incep sa isi priveasca emotiile, ranile si tiparele interioare cu dorinta sincera de schimbare. Se vorbeste despre vindecare, despre echilibru, despre eliberare emotionala si despre „cea mai buna versiune a ta”. Totusi, dincolo de toate aceste concepte, apare o intrebare esentiala: ce inseamna, de fapt, sa lucrezi cu tine intr-un mod care nu te rupe de sufletul tau, de adevar si de Dumnezeu?       1. Doua directii diferite: sinele in centrul procesului sau Dumnezeu in centrul procesului Exista doua moduri fundamentale in care omul se poate apropia de sine. Primul este centrul pe ego, specific multor forme de dezvoltare personala moderna. Aici, accentul cade pe performanta interioara, pe control emotional, pe optimizare continua si pe ideea ca omul, prin suficiente tehnici, informatii si disciplina, poate ajunge sa se „reconstruiasca” singur. In aceasta paradigma, v...