Despre gânduri si boala

 Părintele Porfirie trage un semnal de alarmă puternic: Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi, de ficat şi afecţiunile psihice se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor lăuntrice!

Părintele Porfirie, mare duhovnic al Greciei contemporane, învăţa pe ucenicii săi faptul că multe din bolile lor se datorează gândurilor rele. Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi (piatra la rinichi), de ficat şi afecţiunile psihice se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor lăuntrice.

Unele organe umane sunt, mai mult decât altele, îmbolnăvite de gândurile rele. De pildă, egoismul şi invidia îmbolnăvesc mai ales ficatul; pe când mânia, gelozia şi frica otrăvesc mai degrabă inima.

Efectul rău al gândurilor rele se poate observa foarte uşor din circulaţia sângelui. Astfel în urma unui acces de mânie se poate observa răcirea extremităţilor corpului uman.

Gândurile rele produc numeroase toxine în creier şi-n organism, iar gândurile pătimaşe înveninează toate celulele trupului. O criză de mânie poate distruge celulele nervoase, precum un scurtcircuit un bec electric.

Ȋndeosebi digestia suferă când creierul este neliniştit. Poţi să mănânci bine şi să elimeni normal şi totuşi ţesuturile să sufere de foame, dacă otrava supărării sau altă otravă mentală ţi-a stricat calitatea şi compoziţia sucurilor digestive. Când sufletul este deprimat de frică, de grijă, de gelozie, de mânie, sau de ură, sucul gastric este secretat în condiţii nepotrivite, este de calitate inferioară, nu mai are compoziţia chimică normală şi adeseori conţine toxine. Să nu staţi niciodată cu necazurile la masă, căci nimic nu distruge mai repede digestia decât o minte cu gânduri neliniştite şi pline de griji şi frică.

Grija, neliniştea, deznădejdea sau ideile panicarde, dacă ne copleşesc, ne micşorează energia şi vitalitatea, grăbesc rănirea şi scurteză viaţa. Cinci minute de mânie sau zavistie pot dăuna atât de mult sistemului nervos, încât vindecarea poate dura uneori mult timp, iar câteodată răul este ireparabil.

Ȋmpotriva acestora, Părintele Porfirie dădea următoarele sfaturi:

Să spui mereu adevărul!

Să faci totul cu calm!

Să te rogi pentru a deveni mai bun!

Să fii întotdeauna bun şi ascultător!

Să ai răbdare cu ceilalţi!

Să nu te necăjeşti!

Să nu fii prea sensibil!

Să fii destoinic în munca ta!

Să fii un exemplu demn de urmat, pe calea lui Hristos! în acest fel te vei izbăvi de gândurile rele şi de bolile tale.

Sursa: Parintele Daniel de la Rarau, Gandurile bune in viata crestinului ortodox. Viata ca o praznuire duhovniceasca, Ed. Panaghia, Colectia „Rugul Aprins”, 2013

Doamne ajută sau încredere in sine?

   Era seară, în cameră rula la tv o emisiune despre talente. Un concurent se pregătea să intre și a zis ”Doamne ajută”. Unul dintre prezentatori pune întrebarea : Doamne ajuta sau încredere în sine?

   Am rămas pe gânduri. Ce înseamnă Doamne ajută și ce înseamnă încredere in sine?

 

 

 

   Doamne ajută. De ce îi cerem lui Dumnezeu ajutorul? Pentru că El este Creatorul, sprijinitorul, ajutorul nostru. Puterea omului nu-si este suficientă pentru ca omul să ajungă la vreun scop. Să nu ne uitam targetul : sfințirea. Dar, și în cele mici ale vieții, cât si in cele mari, doar ajutorul lui Dumnezeu poate da roade.

Toate putințele omului vin ca daruri de la Dumnezeu, iar omul le lucrează. Deci, de ce un om care practică gimnastica de la 3 ani, are ore întregi de muncă, i-ar mai cere ajutorul lui Dumnezeu? De ce nu-și este siesi suficient? Pentru ca omul simte chemarea, simte nevoia lucrării Tatălui Ceresc 

 

   Încredere in sine. În ultimii ani s-a dezvoltat mentalitatea dezvoltării personale, care poate aduce și roade bune omului, dar poate sa-l călăuzească pe o cale greșită. O cale în care omul se bazează exclusiv pe sine și nu mai are nevoie de ajutorul și prezența lui Dumnezeu. Am putea avea doua abordări ale încrederii in sine.

 

   Prima dintre ele vizează puterea omului de a se baza pe ceea ce știe, pe ceea ce vrea, pe ceea ce a învățat.   Omul devine suveran si nimic nu-i poate sta in cale,

   Cea de-a doua este mai profunda. „Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte” (Filipeni 4, 13) Omul își leagă existența și implicit reușitele în relație cu Divinitatea. El știe că poate pentru că Dumnezeu îl ajută sa poată. În acest caz sinele nu este identificat cu personalitatea, ci sinele este acea părticică de Dumnezeu pe care o avem fiecare dintre noi. 

   Deci, putem spune am încredere in sine, când sinele se raportează la Hristos și nu la personalitate. 

Consider că in relatarea de la început cele doua concepte au fost antagonice. Se excludeau una pe alta.

   Sunt si oameni care reușesc si fără sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, bazându-se doar pe propriile forte ? Aparent, da. Profun, nu : ”pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”(Matei, 16:26)

   Să ne încurajăm copiii să aibă încredere în Sine și să ceară ajutorul lui Dumnezeu în toate zilele vieții lor.

Ce se vede si ce e in spatele pozelor de familie

 Sunt minunate albumele de familie!

Ce se vede?

- soți zâmbitori, fericiți, emanând atâta iubire si buna înțelegere in jur

- tata implicat in viata familiei, grijuliu, iubitor, un adevărat cap de familie

- mama bucuroasa, împlinita, calma, blândă, ascultata si iubita de cei din jur

- copii sănătoși, veseli, ascultători, jucăuși, curați

Ce e in spate?

Fotografia surprinde un moment, nu viata însăși.

- soți care uneori au păreri diferite, cărora poate le lipsește afecțiunea sau atenția in unele clipe, care au si momente tensionate

- tata obosit, împovărat de grija zilei de mâine, care nu oferă suficientă atenție familiei si nici nu are timp pentru copii

- mama cu nopți nedormite, cu așteptări de mai multă implicare a celor din jur, cu gânduri si îngrijorări, cu neputinte si dorințe pe care nu le poate împărtăși

- copii neascultători, răzvrătiți, care fie nu mănâncă, fie nu dorm, fie se tăvălesc pe jos când nu le convine ceva

Ceea ce vedem si ceea ce e in spate se unește si formează ceea ce e viata de familie: urcuș si coborâș, bucurie si tristete, împliniri si dorințe in așteptare. Mi s-a întâmplat sa văd albume de familie si sa ma gândesc “ Ce familie frumoasa, la noi nu e chiar așa...”. De cele mai multe ori Facebook-ul ne vinde iluzii. Sa nu ne lăsăm înșelați de imagini si sa cădem intr-o stare de nemulțumire fata de ceea ce avem deja : viata noastră de familie, cu bune si mai putin bune.

”Of, Doamne” sau cum Îl hulești pe Dumnezeu

 

”Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi”(Tesaloniceni, 5:18)

 

   Mă regăsesc de multe ori în ipostaza de ”Of Doamne”. Cu alte cuvinte, ma regăsesc de multe ori în ipostaza de a da vina pe Dumnezeu, de a-l pune la zid pentru că lucrurile nu se întâmplă cum vreau eu sau cum îmi place mie.

   Ies din bucătărie și văd toate jucăriile împrăștiate în sufragerie >Of, Doamne, ce ați făcut aici?<

   Îmi scapă din mâna cana de cafea, cana se sparge, cafeaua pe pereți >Of Doamne, Doamne!<.

 

  ”Este voia lui Dumnezeu” este diferit de este vina lui Dumnezeu. Greșelile mele, neputințele mele nu sunt responsabilitatea Lui. Dacă aș privi că tot ceea ce mi se întâmplă este un exercițiu de mântuire, dacă voia Lui este să-mi cultiv virtuțile precum răbdarea, mulțumirea, bucuria, credința și să-mi opresc pornirile rele, ca furia, pizmuirea, cârtirea, atunci...înțeleg că exteriorul și tot ce el conține  îmi este lecție, chiar și cafeaua de pe perete. 

 

   Chiar atunci, în acel moment de fierbere, de stare emoțională ridicată, cum îmi pot găsi puterea de a mă raporta la Hristos? Ușor este să rostești rugăciuni, să mulțumești și să simți o stare de liniștire sufletească atunci când toate îți merg bine: copii sănătoși și ascultători, soț bun și grijuliu, bani pentru toate. 

   Dar cum faci și ce faci când viața are și coborâșuri, când dorințele nu se împlinesc, când cei din jur te supăra, când boala si neputința ajung la sufletul tău? Atunci, ochii se ridica spre Cer și cel mai bine e sa spui "Da, Doamne". Hristos pe Cruce a spus >Da, Doamne<. Noi nu suntem răstigniți pe cruce , ci ne ducem crucea propriilor neputințe, zilnic, împletindu-o și cu bucurii. Noi îl avem însă pe >Of Doamne<.

Să încercăm un exercițiu , fii atentă și tu de câte ori Îl hulești pe Dumnezeu . Fiecare of este cârtire. Atunci, Îl pui pe Dumnezeu în poziția de condamnat, iar pe tine în poziția de judecător. 

 

La câți de mulți de Da, Doamne! ”Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31).

 

 

Căsnicia are și ea nevoie de ”painea cea de toate zilele”

   Căsnicia este o lecție. O lecție ce se învață într-o viață. În fiecare zi îți este predat câte un capitol.

 

 

   Casnicia nu e roz și nici nu e ca ziua de Valentine's day. Are urcușuri și coborâșuri, dezamăgiri și binecuvântări.

   Căsnicia este o lucrare neîncetată a celor doi soți și a lui Dumnezeu. Rolul căsătoriei? Bucuria. Legarea celor doi prin Sfânta Taină a Cununiei ar trebui să aducă fiecăruia în parte o viață mai plină, mai bogată, mai fericită. Amândoi sunt datori să trăiască unul pentru altul. Cei doi devin ”un trup”. Așadar avem o răspundere: fericirea și binele cel mai înalt al celuilalt.

   Poate că primul capitol pe care îl avem de învăţat este răbdarea. Încă de la începutul căsniciei arătăm atât puterile cât și neputințele noastre. Uneori pare că nu ne mai putem suporta unul pe altul, că părțile cele slabe depășesc cu mult pe cele bune. Doar răbdarea și dragostea le poate birui.

   Un al doilea capitol este jertfelnicia. Fiecare soț este dator să uite de sine și să-și închine viața celuilalt. Să-l poți sluji așa imperfect cum este și să lași valurile neînțelegerilor să treacă. Să alegi să taci decât să pornești o furtună. Un cuvânt rostit la furie poate împiedica sau încetini zile la rând întrepătrunderea noastră. Să ne ferim de necuviință și jigniri.

   Al treilea capitol este atenția acordată celui de lângă tine. Fie soție, fie soț, amândoi râvnesc spre o atenție plină de gingășie și dragoste. Fericirea în familie este ca un colier de clipe: zâmbete, îmbrăţişări, priviri pline de blândeţe, nenumărate gânduri bune.

   Al patrulea capitol este unitatea, mersul pe acelaşi drum, să ne cunoaştem visurile şi dorinţele, decăderile şi slăbiciunile. În toate cele ale vieţii să fim împreună, să ne rugăm împreună, să ne interesăm împreună de copii. Nu ar trebui să existe gânduri tăinuite.

   Al cincilea capitol este înfrânarea limbii. Orice întristare sau supărare duce la înstrăinare. Un cuvânt neînţelept poate duce la o ruptură. Trebuie să ne ferim de certuri. Ele nu fac decât să ne hrănească propria mândrie. Nu ajută cu nimic să dovedeşti care e vinovatul sau cine e dator să îşi ceară iertare. Fă-o tu prima. Vei îndeplini porunca lui Dumnezeu şi vei avea pace în căminul tău.

  Să fii soţie nu e uşor. Să fii soţ nu e uşor. Viaţa de familie duce în spate multe poveri, printre care poate cea dintâi este povara celuilalt. Dar Hristos...El poate face ( ”Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară ” ) povara să fie o binecuvântare. 

   Doar o viață în Hristos, doar ochii ridicați spre Cer si doar genunchii care ating pământul pot face o căsnicie să fie durabilă, sănătoasă și curată. Dar fericită? Depinde ce e fericirea pentru tine. Fericirile de pe Munte ți se par ”Fericire”?

   Vă doresc căsnicii binecuvântate. Aveți grijă de sufletul soțului vostru.

”Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.”

”Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.”

”Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.”

”Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.” 

”Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?” 

(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitol 7)

 

Ea îi face bine...

... şi nu rău în tot timpul vieţii sale(Pilde 31:12)

Cum să îi faci bine soţului tău? 

1. Susține-i urcușul spiritual

2. Binecuvântează-l

3.Controlează-ți cheltuielile și nu îl împovăra

4. Disciplinează-i și crește-i frumos pe copii voștri

5. Încurajează-i visurile și susține-i aspirațiile

6. Consideră-l capul familiei

7. Oferă-i ascultare în cele bune

8. Oferă-i un cămin plin de bucurie

9. Fii într-o stare psihică echilibrată

10.Laudă-i faptele bune

11.Roagă-te pentru el și casa voastră

12. Fii mulțumitoare cu ce aveți și nu fă comparații cu alte familii

 

 Voi ce ați mai adăuga?

Cheia spre inima femeii

   Ce îşi doreşte o soţie de la soţul ei? Primul răspuns este iubire. Dar știința că propriul bărbat te iubește...parcă nu adapă toate nevoile.

 

   Soția mai are nevoie și de siguranță. Poate unul dintre cele mai importante atuu-uri este acesta: capacitatea bărbatului de a fi cap de familie. Puterea lui de a lua decizii, responsabilitatea. Susținerea familiei, atât financiar cât și în sens protectiv față de vâltorile vieții face ca inima soției să fie liniștită.

 

   Un alt aspect de luat în seamă este atitudinea atentă și grijulie a soțului. Femeile au nevoie să fie ascultate, sprijinite, mângâiate. Au nevoie de acele momente de ”destăinuire” a gândurilor și a sentimentelor. Cu cine să împărtășești mai adânc acestea, dacă nu cu propriul lor soț?

 

   La modul ideal, relațiile dintre soț și soție înseamnă nu lăcomie, nu dorință de a stăpâni, nu exploatare prădalnică, ci vedere evlavioasă, și dăruire de sine, si primirea celuilalt în tine însuți prin dragoste, prin taina contemplativă a dragostei. Acesta este idealul căsătoriei.(Mitropolitul Antonie al Surojului, Cum să întemeiem o familie ortodoxă)

 

 

Pentru un cămin fericit - varianta lui

 Dacă el vrea un cămin fericit...

Să fie capul familiei. Dumnezeu, din preaplinul înțelepciunii Sale, a creat legătura sfântă a familiei. Bărbatului i-a dat un dar, iar femeii, altul... Ca șef al familiei, soțul este un exemplu de evlavie. Superioritatea soțului nu o reprezintă tirania, nici umilința ori subjugarea, ci dragostea lucrătoare. Întâietatea soțului este un lucru firesc pentru că el răspunde de nevoile sufletești ale soției sale.

Să te iubescă și să îți dăruiască bucurie sufletească. Entuziasmat de frumusețea și tandrețea ei, soțul o ajută să-și descopere feminitatea și maternitatea. Iubirea soțului pentru soție îi dă puterea de a împlini treburile casnice de zi cu zi.

Să se sfătuiască cu tine. În toate lucrurile, soțul își consideră soția cel mai important și sincer sfătuitor, îi încredințează tainele sale. Când soțul se consultă cu soția, el îndeplinește porunca „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa” (Facere 2, 24). Atitudinea față de sensibilitea feminină, capacitățile și talentele ei de zi cu zi îl ajută pe soț să construiască corect strategia de viață și să ia decizia potrivită.

Să rămână credincios. Fidelitatea este temelia vredniciei bărbatului, garanția fericirii căminului, a integrității duhovnicești a soțului, precum și a întregii familii.

Să păstreaze și să protejeze demnitatea și onoarea familiei. Soțul are grijă de păstrarea curăției morale a întregii familii. El reprezintă familia în societate. În spatele său, familia este ca în spatele unui zid de piatră. Soțul interacționează cu lumea înconjurătoare în cel mai înalt grad, dar și societatea îl solicită pentru treburile familiei chiar pe el!

 

Traducere și adaptare de pe un site rusesc. 

„Bărbatul crestin e perfect, e cel mai…”, si acum as fi putut însira o listă cu virtuti. Numai că bărbatul crestin nu e perfect… El nu e un om care nu poate gresi, ci e un om care tinde permanent să se apropie de modelul ideal.”(Danion Vasile, Cartea nunţii, Editura Nemira, 2003)

Pentru un cămin fericit - varianta ei

 Dacă în căminul tău îți dorești armonie, iubire și pace...

Iubește-ți soțul. Dragostea soției pentru soț este garanția fericirii în familie. O soție iubitoare trezește în soțul său dorința de a-i fi protector, ocrotitor și devine sursă de bucurie sufletească pentru soț. Fiecare soție iubitoare pătrunde interesele soțului său, îi susține planurile. Când îi este greu, ea îl încurajează prin compasiune. Prin dragostea sa, îl orientează spre țeluri înalte, îi stimulează bărbăția și responsabilitatea, îi face viața frumoasă și îi înmoaie deprinderile mai grosolane și necizelate. Dragostea pentru soț o ajută pe soție să vadă în el chipul lui Dumnezeu, să-i ierte imperfecțiunile de caracter, să cedeze și să-l recunoască pe soț a fi capul familiei.

Cinstește-l, respectă-l și ascultă de el, recunoscându-l cap al familiei. Respectul o ajută pe soție să se poarte atent, cu grijă față de soțul ei.

Fii credincioasă. Fidelitatea este starea firească a soției într-o căsnicie adevărată. Izvor de puritate și de neprihănire, soția credincioasă nu permite necinstirea soțului și nici a sa prin cuvânt ori prin faptă.

Îngrijește-ți căminul. Soția face ordine în casă, organizează mersul treburilor casnice, creează confortul...

Sprijină-l, ajută-l și bucură-l pe soț. Feminitatea soției se vădește prin capacitatea ei de a mângâia, de a încuraja și de a-l sprijini pe soț în clipele grele. Lângă o soție iubitoare, în sufletul soțului se potolește durerea provenită din dezamăgiri și eșecuri temporare. Încrederea sa în soț îi insuflă acestuia speranță și îi readuce bucuria vieții.

Roagă-te. Rugăciunea este răspunsul la toate neliniștile vieții de familie.

O soție bună este cel mai bun dar pentru un soț, îngerul său păzitor și sursă de binecuvântări nenumărate. Fericirea femeii este aceea de a da naștere vieții și de a fi izvor de iubire...

 

 Traducere si adaptare de pe un site rusesc.

”Soţiei creştine i-aş dori să se rupă, puţin câte puţin, de imaginea energicei „lady" contemporane, care este necruţătoare în judecă­ţile sale critice şi batjocoreşte neputinţele soţului său, neştiind că dragostea îndelung rabdă, este bi­nevoitoare... nu se aprinde de mânie... toate le suferă, toate le crede... toate le rabdă (I Cor. 13,4-7). Eu i-aş dori să se străduie totdeauna să-i placă soţului, fiindcă pentru el trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai dorită, cea mai dragă, trebuie să fie mângâietoarea lui şi izvorul lui de inspiraţie.”(Protoiereul Artemie Vladimirov)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. p. 59)

 

 

 

 

Vocația ta

   În duminica aceasta s-a citit Cuvântul Evangheliei de la Matei, 25:14-30, Pilda Talanților. Una dintre interpretările care se dau acestei pilde face referire la talentele, înclinațiile pe care le avem. În fiecare om a pus Dumnezeu o licărire, o bucățică de creator. Omului i s-a dat puterea de a-şi descoperi acest talent, de a-l dezvolta şi de a-l pune în slujirea aproapelui.

   De cele mai multe ori, aceste înclinații se zăresc încă din copilărie. Stă în puterea părinților de a le observa şi a le pune în evidență. Dacă acest lucru se întåmplă, drumul viitorului adult va fi mai uşor. El va şti de la început ce vrea, ce poate şi îi va rămâne doar să lucreze la dezvoltare şi slujire. Dacă părinții nu călăuzesc copilul, fie prin faptul că nu îl încurajează să îşi urmeze calea neobservând diamantul necioplit ce l-a pus Dumnezeu în el, fie, acordându-i indiferență, considerând că "nu are niciun viitor cu asta", "e prea greu", " e o prostie", acel viitor adult va avea de muncit o mare parte din viață la găsirea propriei chemări.

    Majoritatea oamenilor nu îşi urmează calea. Fie pentru că nu şi-au găsit-o, fie pentru că nu cred în ei, fie pentru ca nu sunt gata să lucreze mai mult pentru a se dezvolta, fie pentru că deja fac altceva şi nu au curajul/puterea de a renunța pentru a face ce  le spune sufletul.

    Vocatia este chemarea lui Dumnezeu prin care îți spune că merți să te bucuri de restul vietii tale făcând ceea ce îți place.
    Din scrierile Sfinților Părinți şi a Sfintei Scripturi, citim că darurile femeii sunt spre frumos. Calitățile ei sunt gingăşia, delicatețea, grija, frumosul.
    Sufletul nostru de femei este înclinat spre slujire. Maternitatea şi viața familiei ne "provoacă" să scoatem ceea ce e mai bun din noi. Chemarea femeii de a-şi îngriji sufleteşte si trupeşte copiii, chemarea femeii de a-şi susține soțul, chemarea femeii de a-şi "ține" casa. Toate acestea le-a pus Tatăl Ceresc  în inima femeii. Dar pe lângă aceste atribute incontestabile,sufletul femeii  mai are o chemare: a creației.

    Dacă citim capitolul 31 din Pildele lui Solomon observăm că femeia îşi scoate la iveală talentele şi chiar ajunge să facă bani din asta:” Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie.Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor.”

   Urmează-ți calea!

1.Descoperă( notează -ți ceea ce îți place să faci, ce faci cu bucurie şi nu simți oboseală)

* ce îmi place să fac?
* dacă aş avea toate resursele necesare(bani, copiii pe picioarele lor) cum mi-aş petrece timpul?

2. Dezvoltă (învață, studiază, perfecționează-te)

* ce pot face pentru a mă dezvolta?
* care este scopul meu?

3. Valorifică( pune în slujba celorlalți chemarea ta)

* cum pot să arăt altora talentul meu?
* cum pot să fac bani din asta?

    Dragă soție şi mamă, ştiu că zilele îți sunt pline şi nevoile familiei tale sunt numeroase, dar du-te în oglindă şi uită-te la tine: ochii tăi au bucurie? Eşti entuziasmată şi lucrezi cu inima uşoară?
Dacă raspunsul este nu, începe să cauți ce a pus Dumnezeu în tine. De acolo îți va veni bucuria, entuziamul şi împlinirea.