Treceți la conținutul principal

Vinovatia nu e doar o emotie negativa. Este si o voce buna din noi.


In ultimii ani, in lumea dezvoltarii personale si a psihologiei moderne, vinovatia a fost asezata adesea pe lista “emotiilor negative” de care trebuie sa scapam rapid. Ni se spune sa o eliminam, sa ne eliberam de ea, sa nu ne simtim vinovate niciodata, mai ales in rolul de mama.

Si totusi... ce se intampla cand simti vinovatie dupa ce ai ridicat tonul la copilul tau? Sau cand nu ai fost atenta la nevoile lui sufletesti? Sau cand vezi ca timpul trece si tu te-ai lasat pe ultimul loc?

Acea vinovatie nu vine intotdeauna dintr-o rana sau o frica. Uneori, ea este o soapta buna. O voce a constiintei. Un semnal asezat acolo de Dumnezeu, ca sa ne intoarca spre ce este drept si curat.

Sfintii Parinti ne invata ca vinovatia, atunci cand izvoraste dintr-o constiinta treaza, este un dar.

“Constiinta este glasul lui Dumnezeu in sufletul omului.” spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Acea vinovatie „buna” ne cheama la pocainta, la schimbare, la blandete. Ea nu ne zdrobeste, ci ne ridica. Ne arata unde am cazut si ne intinde mana. Este diferita de rusinea care spune “esti o mama rea” , vinovatia sanatoasa spune “ai gresit, dar poti repara”.

 

 



“Sa nu cazi in deznadejde cand ai gresit, ci sa te ridici cu nadejde in mila Domnului.” Sfantul Siluan Athonitul

Desigur, exista si vinovatii care nu vin de la Dumnezeu ,  acelea care ne apasa sufletul fara sens, care ne inchid in frica, care vin din perfectionism sau comparatie. Acestea trebuie eliberate, asezate in rugaciune, iertate si intelese. Ele nu ne aduc intoarcere, ci ne incarca de neputinta.

Dar cand simti acea durere care te face sa plangi in tacere dupa ce ai ranit un suflet drag, aceea e o durere care poate naste vindecare.

“Durerea pentru pacat este semnul ca Dumnezeu inca locuieste in inima ta.” Parintele Arsenie Boca

In loc sa fugim mereu de vinovatie, putem invata sa o privim cu discernamant. 

 

Sa ne intrebam: 

Aceasta vinovatie ma apropie de Dumnezeu sau ma indeparteaza?

Ma cheama la rugaciune, la iertare, la schimbare?

Sau ma afunda in rusine si autoacuzare?

Raspunsul sincer ne va arata ce fel de vinovatie purtam in suflet.

Ca mame, putem transforma aceasta emotie intr-o ocazie de intoarcere, de asezare, de rugaciune. O rugaciune simpla, dar vie:

„Doamne, imi pare rau. Ajuta-ma sa repar. Pune Tu dragoste acolo unde eu am fost rece. Fa din greseala mea o intoarcere spre Tine.”

Asta este adevarata lucrare interioara: sa nu ne temem de vinovatie, ci sa o discernem, sa o asezam in fata lui Dumnezeu si sa lasam Lumina Lui sa o transforme.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ignorarea emoțiilor copilului: la ce conduce psihologic/duhovnicește

  „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...

5 motive pentru care ne-am reîntors în Grecia după 6 luni în Romania

Uneori intoarcerea este mai grea decat plecarea .  Am stat 6 luni în România,  timp suficient cât să simțim dor, comparații, contraste și răspunsuri. Iar când ne-am întors în Grecia, n-a fost o decizie impulsivă. A fost una simțită în trup, în suflet și în ritmul nostru de familie. Iată cele 5 motive reale care ne-au adus înapoi:          1. Mâncarea : gust care nu se explică, se simte. În Grecia, mâncarea  e experiență, nu e doar hrană. Legumele au gustul pe care ni-l amintim din copilărie. Roșiile sunt dulci, castraveții crocanți, portocalele parfumate. Fructele și legumele nu par “umflate”, ci crescute firesc, sub soare, în ritmul lor. Simți diferența imediat: mai puține chimicale produse locale ingrediente simple Corpul reacționează : ne simtim mai plini de vitalitate , energie, dormim mai bine .      2. Marea și vremea caldă - terapie zilnică pentru copii, cat si pentru noi.    Viața lângă mare s...

Efectele dependentei de retelele sociale asupra disciplinei, conexiunii si relatiei cu copilul

  Traim intr-o lume in care mama nu mai este doar mama:este si creator de continut, si spectator, si cautator de validare, si consumator aproape compulsiv de informatie. Telefonul a devenit extensia mainii, iar scrolatul , o forma de dezamagire, de fuga si de amortire a propriilor emotii. Si, poate fara sa isi dea seama, tot acesta este momentul in care multe mame isi pierd puterea, rabdarea, autoritatea si disponibilitatea de a sustine un proces real de disciplinare si de conectare cu copilul. Acesta este un articol despre fenomenul pe care nimeni nu vrea sa il recunoasca , dar pe care toti il simtim: dependenta mamelor de retelele sociale si efectele ei devastatoare asupra copiilor.   1. Neputinta mamei in era digitala Cea mai mare drama nu este ca mamele folosesc telefonul, ci ca telefonul a preluat rolul de gestionare emotionala . Cand esti obosita, derutata, ranita, singura sau frustrata, scrolatul devine refugiul cel mai rapid. Dar, de fapt, este doar o anestezie c...