In ultimii ani, in lumea dezvoltarii personale si a psihologiei moderne, vinovatia a fost asezata adesea pe lista “emotiilor negative” de care trebuie sa scapam rapid. Ni se spune sa o eliminam, sa ne eliberam de ea, sa nu ne simtim vinovate niciodata, mai ales in rolul de mama.
Si totusi... ce se intampla cand simti vinovatie dupa ce ai ridicat tonul la copilul tau? Sau cand nu ai fost atenta la nevoile lui sufletesti? Sau cand vezi ca timpul trece si tu te-ai lasat pe ultimul loc?
Acea vinovatie nu vine intotdeauna dintr-o rana sau o frica. Uneori, ea este o soapta buna. O voce a constiintei. Un semnal asezat acolo de Dumnezeu, ca sa ne intoarca spre ce este drept si curat.
Sfintii Parinti ne invata ca vinovatia, atunci cand izvoraste dintr-o constiinta treaza, este un dar.
“Constiinta este glasul lui Dumnezeu in sufletul omului.” spune Sfantul Ioan Gura de Aur.
Acea vinovatie „buna” ne cheama la pocainta, la schimbare, la blandete. Ea nu ne zdrobeste, ci ne ridica. Ne arata unde am cazut si ne intinde mana. Este diferita de rusinea care spune “esti o mama rea” , vinovatia sanatoasa spune “ai gresit, dar poti repara”.
“Sa nu cazi in deznadejde cand ai gresit, ci sa te ridici cu nadejde in mila Domnului.” Sfantul Siluan Athonitul
Desigur, exista si vinovatii care nu vin de la Dumnezeu , acelea care ne apasa sufletul fara sens, care ne inchid in frica, care vin din perfectionism sau comparatie. Acestea trebuie eliberate, asezate in rugaciune, iertate si intelese. Ele nu ne aduc intoarcere, ci ne incarca de neputinta.
Dar cand simti acea durere care te face sa plangi in tacere dupa ce ai ranit un suflet drag, aceea e o durere care poate naste vindecare.
“Durerea pentru pacat este semnul ca Dumnezeu inca locuieste in inima ta.” Parintele Arsenie Boca
In loc sa fugim mereu de vinovatie, putem invata sa o privim cu discernamant.
Sa ne intrebam:
Aceasta vinovatie ma apropie de Dumnezeu sau ma indeparteaza?
Ma cheama la rugaciune, la iertare, la schimbare?
Sau ma afunda in rusine si autoacuzare?
Raspunsul sincer ne va arata ce fel de vinovatie purtam in suflet.
Ca mame, putem transforma aceasta emotie intr-o ocazie de intoarcere, de asezare, de rugaciune. O rugaciune simpla, dar vie:
„Doamne, imi pare rau. Ajuta-ma sa repar. Pune Tu dragoste acolo unde eu am fost rece. Fa din greseala mea o intoarcere spre Tine.”
Asta este adevarata lucrare interioara: sa nu ne temem de vinovatie, ci sa o discernem, sa o asezam in fata lui Dumnezeu si sa lasam Lumina Lui sa o transforme.
Comentarii
Trimiteți un comentariu