Toate emotiile au fost puse de Dumnezeu in noi.
Nu ca sa ne stapaneasca.
Ci ca sa ne vorbeasca.
Furia este una dintre ele.
Si desi am invatat sa o consideram „rea”, „rusinoasa” sau „necrestina”, Sfintii Parinti ne arata ca nu emotia este pacatul, ci ceea ce facem cu ea.
„Mânia este o putere pe care Dumnezeu a sădit-o în noi pentru a lupta cu păcatul.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Am primit furia nu pentru a ne razboi cu aproapele, ci pentru a ne trezi.
Pentru a ne aprinde in lupta cea buna.
Pentru a iesi din indiferenta si a ne ridica din pasivitate.
Furia are doua cai
1. Furia care devine energie pentru viata
Aceasta este furia curata, indreptata impotriva nedreptatii, impotriva pacatului, impotriva lenii duhovnicesti.
Este emotia care ne spune: „Aici s-a trecut o limita.”
Este strigatul launtric care ne cere sa ne asezam, sa spunem adevarul, sa ne intoarcem la noi si la Dumnezeu.
„Mânia este folositoare când este împotriva păcatului şi vătămătoare când este împotriva aproapelui.”
Sfântul Ioan Scărarul
Cand o mama simte furie pentru ca nu mai poate duce totul singura… e un semn.
Cand o femeie simte furie pentru ca e tratata cu lipsa de respect… e un semn.
Furia buna este un foc care cere sa fie luminat, nu stins.
2. Furia care devine pacat
Aceasta este furia care nu mai cauta adevarul, ci razbunarea.
Furia care nu mai cere asezare, ci varsare.
Furia care iese neasezata si rastoarna tot in cale: relatii, cuvinte, copii, sot, sine.
„Nu te învinge pe tine cel ce te insultă, ci mânia ta.”
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cand nu ne mai putem opri. Cand folosim furia ca arma. Cand o lasam sa raneasca si apoi o acoperim cu vina…
atunci furia si-a pierdut rostul curat si s-a transformat in durere raspandita.
Furia este un foc.
Si ca orice foc – poate lumina sau poate arde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu