Le cautam cu inima deschisa.
Ne dorim sa intelegem ce simtim. Sa ne echilibram. Sa ne gasim sensul.
Si de multe ori, aceste carti ne aduc usurare pe moment. O perspectiva noua. O eliberare aparenta.
Dar vine un moment…
…cand simtim ca am citit destul. Ca am inteles cu mintea, am facut exercitiile, am scris, am plans…
Si totusi, ramane un gol.
Un gol care doare mai tare tocmai pentru ca am incercat atat de mult sa ne vindecam.
Un gol care devine o rana si mai adanca: „De ce nu functioneaza nimic cu adevarat pentru mine?”
Pentru ca omul nu se poate vindeca singur.
Pentru ca vindecarea adevarata nu vine din noi, ci din Sus.
„Dumnezeu este doctorul sufletelor si al trupurilor.” Sfantul Vasile cel Mare
Cand omul se sprijina doar pe propriile puteri, se oboseste. Si uneori, se prabuseste.
Poate cadea in neputinta. Poate ajunge in stari de depresie, anxietate, apasare.
Poate simti ca nimic nu mai are sens.
Si aceasta durere adanca… nu se alina cu o alta carte. Nu se sterge cu un alt ritual de dimineata. Nu dispare cu o alta tehnica.
Se linisteste doar cand omul isi pleaca sufletul si spune: „Doamne, nu mai pot singur. Intoarce-ma la Tine.”
„Cunoasterea de sine fara Dumnezeu aduce deznadejde.” Parintele Rafail Noica
„Numai Dumnezeu poate umple golul din inima omului.” Sfantul Porfirie Kavsokalivitul
Nu e nimic rusinos in a cauta vindecarea.
E un dor pus de Dumnezeu in noi.
Dar daca pe drumul spre sufletul tau ai pierdut privirea catre Cer, daca ai incercat sa te salvezi singura si totusi simti ca lipseste ceva…
E timpul sa te intorci.
Nu la o metoda.
La EL.
Comentarii
Trimiteți un comentariu