De multe ori alergăm atât de mult spre următorul obiectiv, încât uităm să ne oprim și să privim în urmă.
Ne uităm la ceea ce încă nu avem, la ceea ce nu a ieșit, la planurile amânate sau la visurile care încă așteaptă. Și, fără să ne dăm seama, pierdem din vedere un lucru esențial: Dumnezeu lucrează în noi chiar și atunci când ni se pare că înaintăm prea încet.
Astăzi mi-am oferit câteva minute de liniște și am făcut o retrospectivă.
Nu pentru a mă lăuda cu ceea ce am realizat, ci pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut prin mine și, mai ales, în mine.
Ce am reușit să construiesc
În ultimul timp am avut bucuria de a crea mai multe programe care îmbină psihologia cu perspectiva duhovnicească ortodoxă – exact direcția pe care o simt de multă vreme în inimă.
Au prins viață:
- Parenting cu Har
- Copilul meu și emoțiile lui
- De la furtuna mâniei la pacea inimii
- Complexul de inferioritate – o perspectivă psiho-duhovnicească
Fiecare dintre ele a însemnat multe ore de studiu, rugăciune, căutare și discernământ. Mi-am dorit să nu ofer doar informații psihologice și nici doar îndemnuri duhovnicești, ci un spațiu în care omul să fie privit în întregime: minte, suflet și trup.
În același timp, comunitatea femeilor ortodoxe a crescut la peste 60 de membre.
Poate că pentru unii acesta nu este un număr impresionant.
Pentru mine însă înseamnă 60 de femei care caută sincer să se apropie de Dumnezeu, să își înțeleagă rănile, să învețe să își crească copiii cu mai multă blândețe și să își trăiască viața cu mai multă pace.
Am avut și privilegiul de a lucra în mentorat individual cu 10 persoane.
Fiecare întâlnire m-a învățat că, dincolo de poveștile diferite, toți oamenii poartă aceeași sete: să fie iubiți, acceptați și să își regăsească pacea inimii.
Dar, privind în urmă, îmi dau seama că adevărata realizare nu sunt aceste programe.
Adevărata lucrare a fost ceea ce Dumnezeu a construit în mine în timp ce eu încercam să construiesc pentru alții.
Câteva lecții pe care le-am învățat, cu ajutorul lui Dumnezeu
1. Vindecarea începe cu smerenia.
Psihologia vorbește despre conștientizare. Părinții Bisericii vorbesc despre smerenie.
În realitate, cele două se întâlnesc atunci când omul are curajul să spună:
„Am nevoie de ajutor.”
Abia atunci începe adevărata schimbare.
2. Nu pot însoți pe cineva mai departe decât sunt dispusă să merg eu însămi.
Fiecare carte citită, fiecare rugăciune, fiecare luptă interioară și fiecare rană vindecată mă ajută să îi înțeleg mai bine pe cei care îmi cer sprijin.
Nu diplomele creează profunzimea unui însoțitor, ci propria lui transformare.
3. Oamenii nu au nevoie doar de soluții.
Au nevoie, înainte de toate, să fie ascultați.
De multe ori, vindecarea începe în clipa în care cineva simte că nu mai este judecat.
4. Mintea se schimbă prin adevăr, iar inima se schimbă prin iubire.
Putem înțelege mecanismele psihologice ale fricii, rușinii sau anxietății.
Dar adevărata transformare apare atunci când omul descoperă că este iubit de Dumnezeu chiar și în slăbiciunea lui.
5. Nu toate ușile trebuie deschise.
Au existat proiecte care nu au mers.
La început am fost dezamăgită.
Astăzi privesc în urmă și văd că unele refuzuri au fost, de fapt, forme ale purtării de grijă a lui Dumnezeu.
6. Curajul nu înseamnă lipsa fricii.
Am lansat programe având emoții.
Am intrat în sesiuni fără să mă simt suficient de pregătită.
Am făcut pași înainte chiar și atunci când îndoiala îmi șoptea să renunț.
Curajul nu înseamnă să nu îți fie frică.
Curajul înseamnă să nu lași frica să conducă.
7. Comparația ucide recunoștința.
Întotdeauna va exista cineva mai cunoscut, mai experimentat sau cu o comunitate mai mare.
În clipa în care am încetat să mă compar și am început să mă întreb doar dacă sunt credincioasă chemării pe care am primit-o, am simțit mai multă pace.
8. Dumnezeu lucrează încet.
Noi vrem rezultate rapide.
El lucrează în ritmul în care rădăcinile cresc adânc.
Și rădăcinile nu se văd.
9. Rodul adevărat nu poate fi măsurat doar în cifre.
Uneori un singur mesaj primit de la o mamă care spune:
"Astăzi am reușit să îmi îmbrățișez copilul în loc să țip la el."
valorează mai mult decât sute de aprecieri pe rețelele sociale.
10. Tot ceea ce construim are sens doar dacă ne apropie de Hristos.
Programele, comunitățile, cursurile și proiectele sunt importante.
Dar ele nu sunt scopul.
Scopul este ca omul să Îl descopere pe Dumnezeu, să își găsească pacea și să învețe să iubească mai mult.
Merg înainte cu recunoștință
Nu știu ce va aduce perioada următoare.
Știu însă că vreau să continui să învăț.
Să continui să studiez.
Să continui să mă formez atât profesional, cât și duhovnicește.
Și să creez programe care să îi ajute pe oameni să își înțeleagă sufletul fără să îl despartă de Dumnezeu.
Privesc în urmă cu recunoștință.
Privesc înainte cu nădejde.
Și mă rog ca tot ceea ce voi construi de acum înainte să fie făcut nu din dorința de a demonstra ceva, ci din dorința de a sluji.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate
Comentarii
Trimiteți un comentariu