Treceți la conținutul principal

Dumnezeu nu ne vrea victime.

 

Exista o suferinta care vine din ceea ce ni s-a intamplat si exista o suferinta care vine din modul in care continuam sa traim dupa aceea.

Prima nu depinde intotdeauna de noi.

A doua depinde, macar partial, de felul in care alegem sa ne raportam la viata, la ceilalti si la Dumnezeu.

Multi oameni traiesc ani intregi purtand in suflet rani reale: respingere, abandon, tradare, umilire, lipsa iubirii, nedreptate. Aceste experiente lasa urme adanci si nimeni nu poate pretinde ca ele nu exista. Din punct de vedere psihologic, orice rana emotionala puternica produce mecanisme de aparare menite sa protejeze persoana de o noua durere. Problema apare atunci cand rana nu mai este doar o experienta traita, ci devine identitatea omului.

Omul nu mai spune: „Am fost ranit.”

Omul incepe sa spuna, chiar daca nu foloseste aceste cuvinte:

„Eu sunt cel ranit.” , „Eu sunt cel abandonat.” , „Eu sunt cel nedreptatit.” , „Eu sunt victima.”

In acel moment, intreaga sa viata incepe sa se organizeze in jurul durerii.

Priveste relatiile prin filtrul durerii, interpreteaza comportamentele celorlalti prin filtrul durerii, se raporteaza la Dumnezeu prin filtrul durerii.

Iar fara sa isi dea seama, ajunge sa traiasca intr-o inchisoare construita din propriile rani.

 

 Arhimandritul Simeon Kraiopoulos vorbeste adesea despre tendinta omului de a-si cauta permanent justificari in exterior.

El observa ca omul cazut are o inclinatie permanenta spre a gasi vinovati : 

  • Daca nu sunt bine, este din cauza sotului.
  • Daca nu am pace, este din cauza copiilor.
  • Daca nu reusesc, este din cauza parintilor.
  • Daca sunt blocat, este din cauza circumstantelor.
  • Daca sufar, este din cauza celorlalti.

Aceasta atitudine poate parea fireasca la prima vedere. Uneori chiar exista persoane care ne-au ranit. Exista nedreptati reale, exista traume reale.

Dar parintele Simeon atrage atentia asupra unui adevar foarte important: omul nu se vindeca atunci cand descopera cine este vinovat, ci atunci cand descopera unde este propria sa libertate.

 

De multe ori credem ca vom avea pace atunci cand ceilalti se vor schimba: cand sotul va deveni mai atent, cand copilul va asculta, cand mama isi va cere iertare, cand cineva va recunoaste cat am suferit.

Dar Dumnezeu nu asteapta aceste lucruri pentru a incepe lucrarea vindecarii.

El incepe chiar acum, exact din locul in care ne aflam.

 

 Femeie în România. De ce a fost posibilă uciderea tinerei de 23 ani din  Cosmopolis în plină stradă | TVR.RO

Dumnezeu respecta libertatea omului.

Una dintre ideile centrale ale Arhimandritului Simeon este aceea ca Dumnezeu nu forteaza niciodata pe nimeni.

El respecta libertatea omului pana la capat.

Daca Dumnezeu respecta libertatea celor care ne-au ranit, inseamna ca nu va constrange niciodata pe cineva sa se comporte asa cum ne-am dori noi.

Iar aceasta descoperire este dureroasa pentru ego-ul nostru.

Pentru ca ne obliga sa renuntam la iluzia controlului : ne obliga sa acceptam ca nu putem schimba pe nimeni.

Nu putem controla reactiile oamenilor.

Nu putem controla trecutul.

Nu putem controla deciziile altora.

Dar putem lucra asupra propriei inimi. Aceasta este zona libertatii noastre.

Aceasta este zona in care lucreaza harul lui Dumnezeu.

 

„Omul trebuie să se îndrepte spre Dumnezeu, această îndreptare însemnând pocăință. Pocăința înseamnă schimbare. Omul se lasă pe sine și se îndreaptă spre Dumnezeu.” (Adame, unde esti? Despre pocainta)

Hristos nu cauta vinovati

Cand citim Evangheliile cu atentie, observam ceva surprinzator: Hristos nu isi petrece timpul cautand vinovati.

El cauta oameni care vor sa se vindece.

Paraliticul de la Vitezda era bolnav de 38 de ani.

Hristos nu il intreaba cine este responsabil.

Nu il intreaba cine l-a abandonat, nu il intreaba cine l-a nedreptatit.

Il intreaba simplu: „Vrei sa te faci sanatos?”

 

 

Aceasta intrebare ramane valabila pentru fiecare dintre noi.

Pentru ca uneori ne atasam atat de mult de povestea durerii noastre, incat uitam sa mai cautam vindecarea.

Ajungem sa ne definim prin suferinta.

Sa ne explicam intreaga viata prin ceea ce ni s-a intamplat.

Sa vorbim mai mult despre rana decat despre posibilitatea vindecarii.

 

Beneficiile ascunse ale rolului de victima. 

Psihologia moderna vorbeste despre ceea ce se numeste beneficiu secundar.

Uneori, fara sa ne dam seama, obtinem anumite avantaje din faptul ca ramanem blocati in durerea noastra.

Daca sunt victima, nu trebuie sa imi asum riscuri.

Daca sunt victima, nu trebuie sa ies din zona cunoscuta.

Daca sunt victima, pot explica orice esec prin trecutul meu.

Daca sunt victima, responsabilitatea ramane mereu in afara mea.

Acesta este unul dintre motivele pentru care schimbarea poate fi atat de dificila.

Nu pentru ca omul nu doreste sa fie bine, ci pentru ca o parte din el se teme de responsabilitatea pe care o aduce libertatea.

 

Crucea nu este victimizare.

Una dintre cele mai mari confuzii ale vietii crestine este identificarea crucii cu victimizarea.

Crucea nu inseamna sa ramai pasiv in fata raului.

Crucea nu inseamna sa te complaci in suferinta.

Crucea nu inseamna sa iti construiesti identitatea in jurul durerii.

Crucea inseamna sa transformi durerea intr-un loc de intalnire cu Dumnezeu.

 

Hristos merge spre Golgota cu libertate interioara: nu este impins de imprejurari, nu este dominat de resentiment, nu este consumat de dorinta de razbunare.

El ramane liber chiar si atunci cand este rastignit.

Aceasta este marea taina a crestinismului: suferinta poate rani trupul, poate rani psihicul.

Dar nu poate distruge libertatea sufletului atunci cand omul se uneste cu Dumnezeu.

 

Adevarata vindecare incepe prin asumare.

In limbajul duhovnicesc, asumarea inseamna pocainta, nu in sensul popular de invinovatire, ci in sensul profund al cuvantului grecesc metanoia: schimbarea mintii.

Incepi sa vezi altfel.Nu te mai intrebi doar: „Cine mi-a facut asta?”

Ci incepi sa intrebi:

„Ce face aceasta experienta in mine?”
„Ce imi arata Dumnezeu prin aceasta situatie?”
„Unde sunt chemat sa cresc?”
„Ce am de invatat?”
„Cum pot transforma aceasta rana intr-un loc al maturizarii?”

Aceste intrebari nu anuleaza durerea, dar transforma durerea intr-un drum.

Dumnezeu nu ne vrea victime, ci fii. 

Poate cea mai profunda idee este aceasta:

Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Sau in lume pentru a crea victime religioase.

El a venit pentru a restaura demnitatea fiilor Sai.

Victima traieste din trecut.

Fiul traieste din relatie.

 

Victima este definita de ceea ce a pierdut.

Fiul este definit de ceea ce primeste de la Dumnezeu.

 

Victima cauta permanent confirmarea durerii sale.

Fiul cauta permanent prezenta Tatalui.

 

 

Aceasta este diferenta fundamentala.

Atunci cand omul incepe sa se vada prin ochii lui Dumnezeu, rana nu dispare instantaneu, dar isi pierde puterea de a-i defini identitatea.

El nu mai este omul abandonat, femeia respinsa, copilul nedorit, sotia tradata, omul nedreptatit.

Devine, din nou, ceea ce a fost dintotdeauna inaintea lui Dumnezeu:

o persoana unica, iubita, chemata la libertate, la maturizare si la indumnezeire.

Iar din acel moment incepe adevarata vindecare.

 

 

Lecturi recomandate in acest sens al Arhimandritului Simeon Kraiopoulos: 

  • Adame, unde esti?
  • Sufletul meu, temnita mea
  • Te cunosti pe tine insuti? Viata duhovniceasca si problemele psihologice
  • Taina mantuirii
  •  

    Comentarii

    Postări populare de pe acest blog

    5 motive pentru care ne-am reîntors în Grecia după 6 luni în Romania

    Uneori intoarcerea este mai grea decat plecarea .  Am stat 6 luni în România,  timp suficient cât să simțim dor, comparații, contraste și răspunsuri. Iar când ne-am întors în Grecia, n-a fost o decizie impulsivă. A fost una simțită în trup, în suflet și în ritmul nostru de familie. Iată cele 5 motive reale care ne-au adus înapoi:          1. Mâncarea : gust care nu se explică, se simte. În Grecia, mâncarea  e experiență, nu e doar hrană. Legumele au gustul pe care ni-l amintim din copilărie. Roșiile sunt dulci, castraveții crocanți, portocalele parfumate. Fructele și legumele nu par “umflate”, ci crescute firesc, sub soare, în ritmul lor. Simți diferența imediat: mai puține chimicale produse locale ingrediente simple Corpul reacționează : ne simtim mai plini de vitalitate , energie, dormim mai bine .      2. Marea și vremea caldă - terapie zilnică pentru copii, cat si pentru noi.    Viața lângă mare s...

    Ignorarea emoțiilor copilului: la ce conduce psihologic/duhovnicește

      „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...

    Mindfulness si Ortodoxia

      In ultimii ani, tehnicile de mindfulness au devenit extrem de populare in dezvoltarea personala si in psihologie. Ele sunt prezentate ca modalitati simple de a reduce stresul, de a cultiva prezenta si de a creste capacitatea de autoreglare emotionala. Practica mindfulness presupune atentie constienta la clipa prezenta, observarea gandurilor si a emotiilor fara judecata, respiratie constienta si ancorare in corp. Din perspectiva psihologica, beneficiile sunt reale: oamenii invata sa faca o pauza intre stimul si raspuns, sa isi observe reactiile si sa isi cultive o mai mare inteligenta emotionala ,  adica sa isi recunoasca, inteleaga si gestioneze mai bine emotiile. Totusi, daca privim prin ochii credintei ortodoxe, mindfulness are limite clare.     1. Ajutorul pe care il aduce mindfulness Calmare trupeasca si psihica – respiratia constienta si focusul pe prezent reduc ritmul alert si anxietatea. Observarea emotiilor – inveti sa nu te mai identifici complet ...