De ce relația dintre soți este coloana vertebrală a familiei

 

„Cel mai mare dar pe care îl poți face copilului tău este să-l iubești pe tatăl/mama lui.” O  frază simplă, dar plină de adevăr.

Copiii simt tot.
Simt când mama și tata se privesc cu blândețe.
Simt când există tensiuni ascunse sub tăceri prelungite.
Simt când dragostea dintre părinți este vie, și simt și când se stinge încet, în spatele ușilor închise.

Atmosfera unei familii se stabilește între mamă și tată. Dacă între cei doi există respect, comunicare și grijă reciprocă, acea atmosferă se transmite natural în tot ce se întâmplă în casă: în tonul vocii, în felul în care se ia cina, în cum se răspunde la greșelile copilului.

Dar dacă relația dintre soți e tensionată, rece sau plină de reproș, copilul o simte în inima lui ca o apăsare. Nu înțelege tot dacă e mic, dar simte. Și poate purta vină, teamă sau nesiguranță fără să poată pune în cuvinte.

 

 Ce credem unul despre celălalt se imprimă în ochii copiilor.

Ce spune mama despre tata („iar a uitat”, „nu mă ajută cu nimic”, „e rece”), sau ce spune tata despre mama („e cicălitoare”, „nu mă înțelege”) nu trece pe lângă urechile copilului.
Acele cuvinte construiesc  sau dărâmă imaginea de siguranță pe care un copil o are despre părinții lui.

Pentru un copil, mama și tata sunt universul. Iar universul lui are nevoie de armonie, nu de furtuni.

 

 Rugăciunea este o resursa uitată care poate salva relații.

În fața limitelor celuilalt, e ușor să cazi în judecată, critică, comparații.
Dar iubirea nu se hrănește cu reproș, ci cu har.

Rugăciunea pentru soțul sau soția ta nu este o formă de resemnare. Este o alegere conștientă de a-l așeza în mâinile lui Dumnezeu acolo unde tu nu mai poți schimba nimic cu puterile tale.

Rugăciunea face inima mai blândă.

Rugăciunea îți oferă răbdarea de care ai nevoie.

 Rugăciunea te învață să accepți ceea ce nu poți controla și să schimbi ceea ce poți,  în tine.

Când soții se susțin, familia înfloreșt. 

Un cuplu unit devine un adăpost sigur pentru copil.
Un „acasă” în care poate greși, crește, învăța.
Când copilul îi vede pe părinți vorbind frumos unul despre celălalt, oferindu-și sprijin, râzând împreună, se simte protejat și valoros.
Învață ce înseamnă iubirea adevărată, chiar și fără explicații.

 

 

 

 

O întrebare de luat în rugăciune:

„Doamne, cum pot să-l văd astăzi pe soțul așa cum îl vezi Tu?”

Când iubirea dintre părinți este susținută de har, familia întreagă devine un spațiu de vindecare și lumină.

 

 

 

---