Treceți la conținutul principal

Dacă aș îndrăzni să fiu sinceră cu Dumnezeu…

 

Ți s-a întâmplat vreodată să te rogi, dar să simți că îți spui cuvintele doar pe jumătate?

Să rostești rugăciuni cunoscute, dar înăuntrul tău să se agite altceva?


Să-ți vină să spui:


„Doamne, nu mai pot…”
„Mi-e frică…”
„Sunt furioasă, dar nu știu pe cine…”
„Mi-e dor de mine…”
… și totuși să taci, pentru că poate nu „se cade” să spui asta în fața Lui?

 

 

 POSTUL MARE, O ÎNTOARCERE A OMULUI LA DUMNEZEU - Cuvântul Liber

Am învățat deseori să ne rugăm „frumos”.
Să fim recunoscătoare, cuminți, răbdătoare, să nu deranjăm.
Dar ce se întâmplă cu toate emoțiile care nu mai încap în cuvintele „frumoase”?

Adevărul e că Dumnezeu nu se scandalizează de durerea noastră.
El nu se sperie de lacrimile noastre.
Nu se supără dacă uneori ne tremură vocea, dacă ne simțim goale, furioase sau vinovate.

Dumnezeu nu vrea rugăciuni „corecte”.
Vrea rugăciuni sincere.
Vrea inima noastră întreagă, chiar și atunci când e frântă.

Un exercițiu de scriere ghidată

Te invit să iei câteva clipe doar pentru tine.
Ia o foaie, un jurnal, sau deschide un document.
Respiră adânc. Închide ochii o secundă. Și apoi scrie:

👉 „Dacă aș îndrăzni să fiu sinceră cu Dumnezeu despre ce simt, i-aș spune…”

Scrie fără cenzură. Fără să corectezi. Fără rușine. Fără mască.
Nu pentru „literatură”, ci pentru eliberare.
Poate vei plânge. Poate vei tăcea. Poate vei înțelege ceva ce era îngropat adânc.

Scrisul sincer e o formă de rugăciune.
O rugăciune în care nu mai joci un rol, ci te lași văzută, auzită, iubită,  așa cum ești.
Acolo începe vindecarea. Acolo începe întoarcerea.

Nu trebuie să fii puternică mereu.
E suficient să fii adevărată.

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ignorarea emoțiilor copilului: la ce conduce psihologic/duhovnicește

  „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

5 motive pentru care ne-am reîntors în Grecia după 6 luni în Romania

Uneori intoarcerea este mai grea decat plecarea .  Am stat 6 luni în România,  timp suficient cât să simțim dor, comparații, contraste și răspunsuri. Iar când ne-am întors în Grecia, n-a fost o decizie impulsivă. A fost una simțită în trup, în suflet și în ritmul nostru de familie. Iată cele 5 motive reale care ne-au adus înapoi:          1. Mâncarea : gust care nu se explică, se simte. În Grecia, mâncarea  e experiență, nu e doar hrană. Legumele au gustul pe care ni-l amintim din copilărie. Roșiile sunt dulci, castraveții crocanți, portocalele parfumate. Fructele și legumele nu par “umflate”, ci crescute firesc, sub soare, în ritmul lor. Simți diferența imediat: mai puține chimicale produse locale ingrediente simple Corpul reacționează : ne simtim mai plini de vitalitate , energie, dormim mai bine .      2. Marea și vremea caldă - terapie zilnică pentru copii, cat si pentru noi.    Viața lângă mare s...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Oglinda dintre noi - o calatorie de autocunoastere in relatia mama- copil

  „Oglinda dintre noi”  4  ateliere cu viziune psiho- duhovniceasca  pentru a ma intelege pe mine ca mama, a-mi vedea copilul asa cum este si a reconstrui relatia dintre noi.   Cum ma inteleg mai bine pe mine ca mama, cum imi vad copilul asa cum este si cum reconstruiesc relatia dintre noi?   Relatia cu propriul copil ne pune adesea fata in fata cu lucruri pe care nu le-am inteles pe deplin nici despre noi insine. Descoperim frici pe care nu stiam ca le purtam, asteptari pe care le consideram firesti, reactii care ne surprind prin intensitatea lor si vulnerabilitati pe care, in alte relatii, reusim sa le tinem mai bine ascunse. Uneori, o incapatanare, un refuz sau o izbucnire a copilului ne tulbura mai mult decat ne-am fi imaginat, iar in momentele de tensiune ajungem sa spunem sau sa facem lucruri pe care, mai tarziu, le regretam.   Ne iubim copiii si ne dorim sa le oferim ceea ce au nevoie pentru a creste frumos, sa le fim sprijin, sa-i indrumam cu i...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe