Treceți la conținutul principal

Blandetea vine din smerenie.

 

Blandetea adevarata nu este slabiciune, nu este lipsa de reactie sau pasivitate.  O inima care a fost inmuiata de smerenie, iar smerenia nu este altceva decat rodul unei legaturi vii, adanci, tainice cu Dumnezeu.

Fara aceasta legatura, fara acest izvor continuu de lumina si adevar, smerenia nu are radacini.

 Iar fara smerenie, nu putem simti blandetea. Putem mima un ton bland, o vorba moale, dar inima ramane tensionata, nelinistita, gata sa izbucneasca.

 

 

 Recovering the art of gentleness - ABC Religion & Ethics

 

Ce ne impiedica sa fim blande?

Mai ales ca mame, dorim sa fim blande. Stim ca blandetea apropie, vindeca, da siguranta copilului. 

Si totusi, deseori ne trezim repezite, iritate, aspre in reactii.

De ce? Pentru ca in spate se ascund ganduri si atitudini care izvorasc din mandrie , chiar daca nu le recunoastem ca atare.

Cateva exemple de ganduri care blocheaza blandetea:

„Nu mai suport atata plans, nu e normal sa se comporte asa.”
( eu merit liniste, ordinea din jur trebuie sa se supuna nevoilor mele)

„Am facut totul pentru el/ea si uite cum se poarta.”
(astept recunostinta, am o imagine despre mine ca „mama buna” si ma doare ca nu mi se confirma)

„Alte mame se descurca mai bine. Ce e in neregula cu mine?”
(ma compar, imi vreau propria valoare confirmata de performanta, nu de Dumnezeu)

„Nu am voie sa gresesc. Daca nu fac totul bine, o sa sufere copilul.”
( eu sunt sursa binelui, totul depinde de mine ,  o forma mascata de autosuficienta)

„Trebuie sa controlez totul, altfel totul scapa de sub control.”
(nu ma incred in purtarea de grija a lui Dumnezeu, ci in fortele mele)


Toate aceste ganduri pornesc dintr-o inima care, in acele momente, se simte singura, nedreptatita, ranita. Dar in loc sa caute adapost in Dumnezeu, cauta dreptate prin control, pedeapsa sau superioritate.

Toate aceste ganduri au ceva in comun: eu. Asteptari, nevoia de control, dorinta de a fi validata, de a fi vazuta ca „buna” sau „corecta”. Ele sunt expresii ale unei inimi care s-a indepartat de smerenie si fara 

sa-si dea seama, s-a asezat in centru.

 

Mandria cere. Smerenia primeste.

Smerenia nu inseamna sa te lasi calcata in picioare, ci sa stii ca esti purtata de Dumnezeu si ca poti privi copilul nu ca pe un adversar sau un proiect de corectat, ci ca pe un suflet in formare , la fel de in nevoie de iubire ca si tine.

Blan­detea nu se produce mecanic, ci se revarsa dintr-o inima care se odihneste in Dumnezeu.

Atunci cand ne intoarcem la izvor , la relatia vie cu Dumnezeu , blandetea vine firesc.

 Nu ca o tehnica, ci ca o traire. 

Ca o adiere linistita care spune copilului: „Si eu gresesc uneori. Si eu invat. Hai sa crestem impreuna.”

 

Blandetea nu vine din linistea casei, ci din linistea inimii.
Si linistea inimii vine din smerenie.
Iar smerenia vine din legatura vie cu Dumnezeu.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ignorarea emoțiilor copilului: la ce conduce psihologic/duhovnicește

  „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...

5 motive pentru care ne-am reîntors în Grecia după 6 luni în Romania

Uneori intoarcerea este mai grea decat plecarea .  Am stat 6 luni în România,  timp suficient cât să simțim dor, comparații, contraste și răspunsuri. Iar când ne-am întors în Grecia, n-a fost o decizie impulsivă. A fost una simțită în trup, în suflet și în ritmul nostru de familie. Iată cele 5 motive reale care ne-au adus înapoi:          1. Mâncarea : gust care nu se explică, se simte. În Grecia, mâncarea  e experiență, nu e doar hrană. Legumele au gustul pe care ni-l amintim din copilărie. Roșiile sunt dulci, castraveții crocanți, portocalele parfumate. Fructele și legumele nu par “umflate”, ci crescute firesc, sub soare, în ritmul lor. Simți diferența imediat: mai puține chimicale produse locale ingrediente simple Corpul reacționează : ne simtim mai plini de vitalitate , energie, dormim mai bine .      2. Marea și vremea caldă - terapie zilnică pentru copii, cat si pentru noi.    Viața lângă mare s...

Efectele dependentei de retelele sociale asupra disciplinei, conexiunii si relatiei cu copilul

  Traim intr-o lume in care mama nu mai este doar mama:este si creator de continut, si spectator, si cautator de validare, si consumator aproape compulsiv de informatie. Telefonul a devenit extensia mainii, iar scrolatul , o forma de dezamagire, de fuga si de amortire a propriilor emotii. Si, poate fara sa isi dea seama, tot acesta este momentul in care multe mame isi pierd puterea, rabdarea, autoritatea si disponibilitatea de a sustine un proces real de disciplinare si de conectare cu copilul. Acesta este un articol despre fenomenul pe care nimeni nu vrea sa il recunoasca , dar pe care toti il simtim: dependenta mamelor de retelele sociale si efectele ei devastatoare asupra copiilor.   1. Neputinta mamei in era digitala Cea mai mare drama nu este ca mamele folosesc telefonul, ci ca telefonul a preluat rolul de gestionare emotionala . Cand esti obosita, derutata, ranita, singura sau frustrata, scrolatul devine refugiul cel mai rapid. Dar, de fapt, este doar o anestezie c...