Blandetea vine din smerenie.

 

Blandetea adevarata nu este slabiciune, nu este lipsa de reactie sau pasivitate.  O inima care a fost inmuiata de smerenie, iar smerenia nu este altceva decat rodul unei legaturi vii, adanci, tainice cu Dumnezeu.

Fara aceasta legatura, fara acest izvor continuu de lumina si adevar, smerenia nu are radacini.

 Iar fara smerenie, nu putem simti blandetea. Putem mima un ton bland, o vorba moale, dar inima ramane tensionata, nelinistita, gata sa izbucneasca.

 

 

 

 

Ce ne impiedica sa fim blande?

Mai ales ca mame, dorim sa fim blande. Stim ca blandetea apropie, vindeca, da siguranta copilului. 

Si totusi, deseori ne trezim repezite, iritate, aspre in reactii.

De ce? Pentru ca in spate se ascund ganduri si atitudini care izvorasc din mandrie , chiar daca nu le recunoastem ca atare.

Cateva exemple de ganduri care blocheaza blandetea:

„Nu mai suport atata plans, nu e normal sa se comporte asa.”
( eu merit liniste, ordinea din jur trebuie sa se supuna nevoilor mele)

„Am facut totul pentru el/ea si uite cum se poarta.”
(astept recunostinta, am o imagine despre mine ca „mama buna” si ma doare ca nu mi se confirma)

„Alte mame se descurca mai bine. Ce e in neregula cu mine?”
(ma compar, imi vreau propria valoare confirmata de performanta, nu de Dumnezeu)

„Nu am voie sa gresesc. Daca nu fac totul bine, o sa sufere copilul.”
( eu sunt sursa binelui, totul depinde de mine ,  o forma mascata de autosuficienta)

„Trebuie sa controlez totul, altfel totul scapa de sub control.”
(nu ma incred in purtarea de grija a lui Dumnezeu, ci in fortele mele)

Toate aceste ganduri pornesc dintr-o inima care, in acele momente, se simte singura, nedreptatita, ranita. Dar in loc sa caute adapost in Dumnezeu, cauta dreptate prin control, pedeapsa sau superioritate.

Toate aceste ganduri au ceva in comun: eu. Asteptari, nevoia de control, dorinta de a fi validata, de a fi vazuta ca „buna” sau „corecta”. Ele sunt expresii ale unei inimi care s-a indepartat de smerenie si fara 

sa-si dea seama, s-a asezat in centru.

 

Mandria cere. Smerenia primeste.

Smerenia nu inseamna sa te lasi calcata in picioare, ci sa stii ca esti purtata de Dumnezeu si ca poti privi copilul nu ca pe un adversar sau un proiect de corectat, ci ca pe un suflet in formare , la fel de in nevoie de iubire ca si tine.

Blan­detea nu se produce mecanic, ci se revarsa dintr-o inima care se odihneste in Dumnezeu.

Atunci cand ne intoarcem la izvor , la relatia vie cu Dumnezeu , blandetea vine firesc.

 Nu ca o tehnica, ci ca o traire. 

Ca o adiere linistita care spune copilului: „Si eu gresesc uneori. Si eu invat. Hai sa crestem impreuna.”

 

Blandetea nu vine din linistea casei, ci din linistea inimii.
Si linistea inimii vine din smerenie.
Iar smerenia vine din legatura vie cu Dumnezeu.

---