Treceți la conținutul principal

Cand esti in rugaciune, toate se fac cum trebuie!

 Toate se pun în rânduială prin rugăciune. Dar trebuie să ai iubire, înflăcărare în rugăciune. Să nu ai nelinişte, ci încredere în iubirea şi în pronia lui Dumnezeu.

 

 Toate sunt înlăuntrul vieţii duhovniceşti. Toate se sfinţesc, şi cele bune, şi cele grele, şi cele materiale, şi cele duhovniceşti, şi toate câte le faceţi, spre slava lui Dumnezeu să le faceţi

 

Cum spune Apostolul Pavel? Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi (I Corinteni 10, 31). Când eşti în rugăciune, toate se fac cum trebuie. De pildă, speli farfuriile şi nu spargi niciuna, nu faci pagube. Vine înlăuntrul tău harul lui Dumnezeu. Când ai harul, toate se fac cu bucurie, fără osteneală.




Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul | Doxologia
Când săvârşim neîncetat rugăciune, ne va lumina Dumnezeu ce să facem de fiecare dată, şi în cele mai grele împrejurări. Ne va înştiinţa Dumnezeu înlăuntrul nostru. Va găsi Dumnezeu mijloace. Fireşte, putem însoţi rugăciunea cu postul. Adică, atunci când avem o problemă serioasă sau o nedumerire, să punem mai întâi multă rugăciune şi post. Şi eu aşa am făcut de multe ori.



Iarăşi, când înălţăm cereri pentru lume, să le spunem tainic, prin rugăciunea care se face întru ascuns (Matei 6, 6) şi nu se vede. Multa împrăştiere nu uşurează rugăciunea. Lăsaţi telefoanele, comunicările şi multele cuvinte cu oamenii. Dacă Domnul nu ajută, ce să facă strădaniile noastre? Rugăciunea, rugăciunea cu iubire. Îi ajutăm mai bine de departe cu rugăciunea. Îi ajutăm în cel mai bun, în cel mai desăvârşit chip.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ignorarea emoțiilor copilului: la ce conduce psihologic/duhovnicește

  „Nu mai plânge, că nu e nimic." „Lasă-l, că-i trece singur." „Nu are de ce să fie supărat, i-am dat tot ce vrea." „Băieții nu plâng." „Nu mai face așa, că mă superi." Câte dintre aceste fraze le-ai auzit  sau poate chiar le-ai spus  în ultima lună? Există un mit urban parenting persistent, care circulă din generație în generație: emoțiile copilului sunt exagerate, trec de la sine, iar dacă le acorzi atenție, le întreții și răsfați copilul. „Nu-l învăța să fie mofturos", ni se spune. „Lasa-l să se descurce singur cu supărarea lui." Doar că realitatea psihologică și cea duhovnicească ne arată exact inversul. Emoția ignorată nu dispare. Se ascunde. Și acolo unde se ascunde, face rău  pe trup, pe minte și pe suflet. Acest articol nu este scris pentru a produce vinovăție, ci pentru a oferi o înțelegere integrată: ce se întâmplă cu un copil ale cărui emoții sunt sistematic ignorate, atât din perspectiva psihologiei sănătoase, cât și din cea a spiritu...

5 motive pentru care ne-am reîntors în Grecia după 6 luni în Romania

Uneori intoarcerea este mai grea decat plecarea .  Am stat 6 luni în România,  timp suficient cât să simțim dor, comparații, contraste și răspunsuri. Iar când ne-am întors în Grecia, n-a fost o decizie impulsivă. A fost una simțită în trup, în suflet și în ritmul nostru de familie. Iată cele 5 motive reale care ne-au adus înapoi:          1. Mâncarea : gust care nu se explică, se simte. În Grecia, mâncarea  e experiență, nu e doar hrană. Legumele au gustul pe care ni-l amintim din copilărie. Roșiile sunt dulci, castraveții crocanți, portocalele parfumate. Fructele și legumele nu par “umflate”, ci crescute firesc, sub soare, în ritmul lor. Simți diferența imediat: mai puține chimicale produse locale ingrediente simple Corpul reacționează : ne simtim mai plini de vitalitate , energie, dormim mai bine .      2. Marea și vremea caldă - terapie zilnică pentru copii, cat si pentru noi.    Viața lângă mare s...

Efectele dependentei de retelele sociale asupra disciplinei, conexiunii si relatiei cu copilul

  Traim intr-o lume in care mama nu mai este doar mama:este si creator de continut, si spectator, si cautator de validare, si consumator aproape compulsiv de informatie. Telefonul a devenit extensia mainii, iar scrolatul , o forma de dezamagire, de fuga si de amortire a propriilor emotii. Si, poate fara sa isi dea seama, tot acesta este momentul in care multe mame isi pierd puterea, rabdarea, autoritatea si disponibilitatea de a sustine un proces real de disciplinare si de conectare cu copilul. Acesta este un articol despre fenomenul pe care nimeni nu vrea sa il recunoasca , dar pe care toti il simtim: dependenta mamelor de retelele sociale si efectele ei devastatoare asupra copiilor.   1. Neputinta mamei in era digitala Cea mai mare drama nu este ca mamele folosesc telefonul, ci ca telefonul a preluat rolul de gestionare emotionala . Cand esti obosita, derutata, ranita, singura sau frustrata, scrolatul devine refugiul cel mai rapid. Dar, de fapt, este doar o anestezie c...