Pasi spre Eucharisteo

           In invatatura ortodoxa, mandria este considerata radacina tuturor pacatelor. Nu este doar o greseala de atitudine, ci o boala sufleteasca adanca. Sfintii Parinti spun ca primul pacat din univers a fost mandria,  atunci cand Lucifer a zis in inima lui: "Ma voi sui in ceruri, voi ridica tronul meu deasupra stelelor lui Dumnezeu..." (Isaia 14,13). Asa a cazut din lumina ingerul care a vrut sa fie ca Dumnezeu, dar fara Dumnezeu. Astazi, mandria nu se mai arata direct, cu lauda de sine zgomotoasa. Ea vine subtil, frumos impachetata, in mesaje motivationale, in "tehnici de dezvoltare personala", in afirmatii pozitive care par nevinovate, dar care, in esenta, hranesc ego-ul. Exemple concrete de infiltrare a mandriei: Cand cineva repeta zilnic: "Sunt cea mai buna versiune a mea" , fara a cauta voia lui Dumnezeu in viata lui, ci doar propria implinire. Cand o mama spune: "Copilul meu merita doar ce este mai bun, pentru ca este ...

  Sunt zile in care parca nimic nu functioneaza. Copilul e obosit si se impotriveste la orice. Ai incercat blandetea. Ai incercat fermitatea. Ai incercat sa te calmezi, sa explici, sa iti tii firea. Si totusi, ajungi la capatul puterilor. Tipi. Poate plangi. Apoi, vine vinovatia. „Iar am gresit.” Si atunci vine intrebarea: Cum sa fiu un parinte bun cand sunt eu insami epuizata, nervoasa, coplesita? Raspunsul e simplu, dar adesea uitat: Prin har. Nu prin puterea ta.   Ce inseamna sa cresti un copil cu har? Nu inseamna ca totul va fi lin si perfect. Nu inseamna ca nu vei mai tipa niciodata sau ca vei avea toate raspunsurile. Inseamna ca iti recunosti neputinta si te intorci cu inima deschisa spre Dumnezeu, in fiecare zi. Inseamna ca alegi iubirea, chiar si dupa ce ai gresit. Ca ii spui copilului tau: „Imi pare rau ca am ridicat vocea. Te iubesc. Hai sa ne rugam impreuna.” Harul nu este un sentiment. Este lucrarea lui Dumnezeu in sufletul tau, atunci cand Il lasi sa lucre...

  Exista momente in viata ta cand prezenta lui Dumnezeu este atat de vie si de aproape incat inima ti se topeste de pace, de liniste si de o bucurie fara explicatii. Simti ca El este acolo, cu tine, in fiecare bataie de inima, in fiecare rasuflare. Si atunci crezi, cu toata fiinta ta, ca totul are un rost, ca nu esti singura, ca esti iubita si ocrotita. Dar mai sunt si acele momente... cand nu simti nimic. Cand te asezi la rugaciune si parca vorbesti in gol. Cand in jurul tau e liniste, dar in suflet e neliniste. Cand viata ti se pare grea si simti ca duci totul singura. Ce faci atunci cand Dumnezeu pare ca a tacut? Te intrebi daca ai gresit undeva, daca El te-a parasit. Dar adevarul e ca si aceasta tacere e o lucrare. Una tainica si adanca. Sfantul Ioan Scararul spune: „Dumnezeu nu Se arata intotdeauna, ca sa nu ne facem nepasatori; dar nici nu Se ascunde mereu, ca sa nu cadem in deznadejde.”       Dumnezeu stie ca ai nevoie si de momente de lumina, si de...

  In fiecare an, odata cu Sfintele Pasti, lumea ortodoxa rosteste cu bucurie: „Hristos a inviat!”.  Nu este doar un salut traditional, ci o marturisire de credinta si o proclamare a celei mai mari minuni: biruinta vietii asupra mortii. Pentru crestinul ortodox, Invierea nu este doar o comemorare a unui eveniment petrecut in urma cu doua milenii. Este centrul vietii duhovnicesti , radacina nadejdii si temelia intregii noastre trairi. Dar, mai presus de toate, este o chemare personala ,  invitatie la propria noastra inviere.   Ce inseamna, de fapt, sa invii? Invierea personala nu este un concept simbolic sau poetic. Este cat se poate de reala. Este acel moment in care omul, aflat in suferinta, cadere, pacat sau deznadejde, alege sa se ridice. Sa se intoarca. Sa respire din nou cu Dumnezeu. Este trezirea inimii din amortire. Este redescoperirea sensului vietii atunci cand pare ca totul s-a stins. Este, poate, simpla hotarare de a ierta pe cineva dupa ani de amaraciu...

Rugaciunea este mai mult decat o forma de comunicare cu Dumnezeu , este o cale de tamaduire a sufletului si a mintii. In vremuri de tulburare, frica sau oboseala interioara, rugaciunea devine un spatiu sacru in care omul se intoarce catre sursa vietii, isi pune inainte durerea si se lasa cuprins de linistea care vine din prezenta lui Dumnezeu.     In zilele noastre stiinta a inceput sa recunoasca  valoarea rugaciunii ca instrument de autoreglare emotionala , adica capacitatea de a reveni la o stare de calm si echilibru dupa/inainte de o experienta stresanta.  In Ortodoxie, acest proces nu este doar unul psihologic, ci si duhovnicesc: el presupune deschiderea catre harul lui Dumnezeu, care aduce pace acolo unde sufletul este framantat.   1. Rugaciunea linisteste si aseaza inima Rugaciunea rostita cu atentie si din inima , fie ca este rugaciunea „Tatal nostru”, Psalmul 50 sau Rugaciunea lui Iisus („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe min...

Traim intr-o vreme in care avem acces la nenumarate carti si programe despre „vindecare emotionala”, „dezvoltare personala” si „inteligenta emotionala”. Le cautam cu inima deschisa. Ne dorim sa intelegem ce simtim. Sa ne echilibram. Sa ne gasim sensul. Si de multe ori, aceste carti ne aduc usurare pe moment. O perspectiva noua. O eliberare aparenta. Dar vine un moment… …cand simtim ca am citit destul. Ca am inteles cu mintea, am facut exercitiile, am scris, am plans… Si totusi, ramane un gol. Un gol care doare mai tare tocmai pentru ca am incercat atat de mult sa ne vindecam. Un gol care devine o rana si mai adanca: „De ce nu functioneaza nimic cu adevarat pentru mine?” Pentru ca omul nu se poate vindeca singur. Pentru ca vindecarea adevarata nu vine din noi, ci din Sus. „Dumnezeu este doctorul sufletelor si al trupurilor.”  Sfantul Vasile cel Mare Cand omul se sprijina doar pe propriile puteri, se oboseste. Si uneori, se prabuseste. Poate cadea in neputinta. Poate ajun...

In ultimii ani, in lumea dezvoltarii personale si a psihologiei moderne, vinovatia a fost asezata adesea pe lista “emotiilor negative” de care trebuie sa scapam rapid. Ni se spune sa o eliminam, sa ne eliberam de ea, sa nu ne simtim vinovate niciodata, mai ales in rolul de mama. Si totusi... ce se intampla cand simti vinovatie dupa ce ai ridicat tonul la copilul tau? Sau cand nu ai fost atenta la nevoile lui sufletesti? Sau cand vezi ca timpul trece si tu te-ai lasat pe ultimul loc? Acea vinovatie nu vine intotdeauna dintr-o rana sau o frica. Uneori, ea este o soapta buna. O voce a constiintei. Un semnal asezat acolo de Dumnezeu, ca sa ne intoarca spre ce este drept si curat. Sfintii Parinti ne invata ca vinovatia, atunci cand izvoraste dintr-o constiinta treaza, este un dar. “Constiinta este glasul lui Dumnezeu in sufletul omului.” spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Acea vinovatie „buna” ne cheama la pocainta, la schimbare, la blandete. Ea nu ne zdrobeste, ci ne ridica. Ne arata un...

  Toate emotiile au fost puse de Dumnezeu in noi. Nu ca sa ne stapaneasca. Ci ca sa ne vorbeasca. Furia este una dintre ele. Si desi am invatat sa o consideram „rea”, „rusinoasa” sau „necrestina”, Sfintii Parinti ne arata ca nu emotia este pacatul , ci ceea ce facem cu ea . „Mânia este o putere pe care Dumnezeu a sădit-o în noi pentru a lupta cu păcatul.”   Sfântul Maxim Mărturisitorul Am primit furia nu pentru a ne razboi cu aproapele, ci pentru a ne trezi. Pentru a ne aprinde in lupta cea buna. Pentru a iesi din indiferenta si a ne ridica din pasivitate.  Furia are doua cai 1. Furia care devine energie pentru viata   Aceasta este furia curata, indreptata impotriva nedreptatii, impotriva pacatului, impotriva lenii duhovnicesti. Este emotia care ne spune: „Aici s-a trecut o limita.” Este strigatul launtric care ne cere sa ne asezam, sa spunem adevarul, sa ne intoarcem la noi si la Dumnezeu. „Mânia este folositoare când este împotriva păcatului şi vătămă...

  Uneori, cresterea noastra personala poate arata bine pe dinafara… Dar daca ne uitam atent, observam ca sufletul s-a asezat mai departe de Izvor . Cresterea fara radacina devine fragila. Si oricat am incerca sa ne tinem in echilibru… ceva tot lipseste.           1. Ai devenit mai constienta… dar te rogi mai putin Te cunosti mai bine. Identifici trigerii, emotia, gandul. Dar cand a fost ultima oara cand ti-ai pus capul in maini si ai spus: „Doamne, nu mai stiu, dar vin la Tine…”?   2. Iti gestionezi bine emotiile… dar nu le mai predai Stii sa respiri, sa tapotezi, sa-ti spui afirmatii. Dar ai uitat ca eliberarea reala vine cand spui: „Iti dau Tie, Doamne, ce nu pot duce singura.” 3. Ai invatat sa spui NU… dar ti-ai inchis inima Ti-ai pus limite. Ai invatat sa te protejezi. Dar ai inceput sa te izolezi. Harul nu construieste ziduri, ci aseaza granite cu iubire.   4. Esti mai organizata… dar mai goala in suflet Ai to-do list, obiective, rut...

  Traim intr-o lume care ne spune sa evoluam, sa ne vindecam, sa ne reinventam. Sa devenim „cea mai buna versiune a noastra”. Sa ne depasim blocajele. Sa ne construim viata visata. Si multe dintre aceste indemnuri par bune. Si sunt. Dar ce se intampla cand, in toata alergarea asta… ne trezim mai organizate, mai performante… dar mai goale? Ce se intampla cand nu mai stim sa ne rugam? Cand nu mai avem timp sa stam in liniste? Cand Dumnezeu ramane in coltul sufletului, iar in centru e doar: obiectiv, strategie, mindset, eu, eu, eu...   Am auzit femei spunand: Ma simt tot mai confuza intre dorinta de a ma vindeca si frica de a-L pierde pe Dumnezeu. Am citit atatea carti de dezvoltare personala… dar ceva in mine a ramas nelinistit. Parca ma bazez doar pe mine. Si cand nu reusesc... ma prabusesc.         Da, poti sa cresti. Da, poti sa lucrezi cu tine. Dar nu e nevoie sa te rupi de Dumnezeu ca sa faci asta. Nu trebuie sa alegi intre rugaciune si ...

  Traim intr-o vreme in care se cauta tot mai mult echilibrul interior . Exista o avalansa de tehnici care promit sa aduca liniste, armonie intre corp, minte si emotii. Si e un lucru bun.    Este un inceput. Lucrez cu femei care simt ca nu se mai regasesc, care poarta in ele furie, vinovatie, epuizare.  Prin EFT (tehnici de eliberare emotionala ), le ajut sa isi regleze sistemul nervos, sa se intoarca la respiratie, la corp, la simtire. E o metoda blanda si profunda, care reduce stresul si tensiunea, chiar si la nivel chimic si fiziologic – pentru ca regleaza cortizolul, calmeaza amigdala, si creeaza acel spatiu interior in care simti, in sfarsit, ca poti respira.   Dar oricat de bine ne-am simti in noi insene, nu e de ajuns . Pentru ca echilibrul nu inseamna mantuire . Nu inseamna dragoste. Nu inseamna comuniune. Este doar o fundatie. O temelie. Fara Harul lui Dumnezeu, linistea noastra ramane o stare fragila, care poate fi zdruncinata la primul strigat al c...

  Program de 7 zile pentru femei si mame care poarta prea mult si nu mai stiu cum sa se aseze. Poate ai simtit si tu... – ca ai prea multe emotii si nu stii ce sa faci cu ele – ca te rogi, dar cuvintele sunt goale si sufletul amortit – ca iti vine sa plangi fara motiv... sau sa taci cu totul – ca simti frica, furie, vinovatie, neputinta… dar nu ai cu cine sa le rostesti Poate ai incercat sa le controlezi. Sau sa le ignori. Dar poate e timpul sa le transformi. Nu cu efort. Nu cu presiune. Ci cu blandete. Cu rugaciune. Cu adevar.     Ce este acest program? „Simt si ma intorc” este un program de 7 zile , desfasurat pe WhatsApp, care te va ghida cu pasi simpli spre: – recunoasterea si eliberarea emotiilor mari (frica, furie, vina, tristete, rusine, neputinta) – transformarea lor in rugaciune vie , nu recitata – regasirea linistii interioare , fara sa te indepartezi de Dumnezeu – increderea ca nu esti singura si nu trebuie sa porti totul singura Fiecare zi c...

  Exista o stare greu de pus in cuvinte. Nu e depresie. Nu e oboseala obisnuita. Este o goliciune interioara , in care nu mai stii de ce sa te ridici, de ce sa actionezi, de ce sa mai speri. In vechile scrieri ale Parintilor pustiei, aceasta stare se numeste akedie . Un soi de paralizie sufleteasca. Un amestec de lene duhovniceasca, uscaciune, neliniste, dezinteres fata de tot ce ar trebui sa-ti aduca viata. Este momentul in care nu te mai atingi nici de cartile care te inspirau, nici de rugaciune, nici de propriile tale visuri. Nimic nu pare ca are sens. Nimic nu te mai misca. Este o stare periculoasa nu pentru ca doare… ci pentru ca nu mai doare nimic . Si din acea amorteala, multe mame isi pierd treptat dorinta de a merge inainte.     Akedia moderna – cum o recunoastem? Astazi, akedia nu vine mereu sub forma „tristetei vietii duhovnicesti”, ci sub forma: – lipsei de motivatie, – amanarii constante, – sentimentului ca „nimic nu mai are rost”, – pierde...