Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2021

Despre gânduri si boala

  Părintele Porfirie trage un semnal de alarmă puternic: Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi, de ficat şi afecţiunile psihice se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor lăuntrice! Părintele Porfirie, mare duhovnic al Greciei contemporane, învăţa pe ucenicii săi faptul că multe din bolile lor se datorează gândurilor rele. Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi (piatra la rinichi), de ficat şi afecţiunile psihice se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor lăuntrice. Unele organe umane sunt, mai mult decât altele, îmbolnăvite de gândurile rele. De pildă, egoismul şi invidia îmbolnăvesc mai ales ficatul; pe când mânia, gelozia şi frica otrăvesc mai degrabă inima. Efectul rău al gândurilor rele se poate observa foarte uşor din circulaţia sângelui. Astfel în urma unui acces de mânie se poate observa răcirea extremităţilor corpului uman. Gândurile rele produc numeroase toxine în creier şi-n organism, iar gândurile pătimaşe înveninează toate celul...

Doamne ajută sau încredere in sine?

   Era seară, în cameră rula la tv o emisiune despre talente. Un concurent se pregătea să intre și a zis ”Doamne ajută”. Unul dintre prezentatori pune întrebarea : Doamne ajuta sau încredere în sine?    Am rămas pe gânduri. Ce înseamnă Doamne ajută și ce înseamnă încredere in sine?          Doamne ajută . De ce îi cerem lui Dumnezeu ajutorul? Pentru că El este Creatorul, sprijinitorul, ajutorul nostru. Puterea omului nu-si este suficientă pentru ca omul să ajungă la vreun scop. Să nu ne uitam targetul : sfințirea. Dar, și în cele mici ale vieții, cât si in cele mari, doar ajutorul lui Dumnezeu poate da roade. Toate putințele omului vin ca daruri de la Dumnezeu, iar omul le lucrează. Deci, de ce un om care practică gimnastica de la 3 ani, are ore întregi de muncă, i-ar mai cere ajutorul lui Dumnezeu? De ce nu-și este siesi suficient? Pentru ca omul simte chemarea, simte nevoia lucrării Tat...

Ce se vede si ce e in spatele pozelor de familie

 Sunt minunate albumele de familie! Ce se vede? - soți zâmbitori, fericiți, emanând atâta iubire si buna înțelegere in jur - tata implicat in viata familiei, grijuliu, iubitor, un adevărat cap de familie - mama bucuroasa, împlinita, calma, blândă, ascultata si iubita de cei din jur - copii sănătoși, veseli, ascultători, jucăuși, curați Ce e in spate? Fotografia surprinde un moment, nu viata însăși. - soți care uneori au păreri diferite, cărora poate le lipsește afecțiunea sau atenția in unele clipe, care au si momente tensionate - tata obosit, împovărat de grija zilei de mâine, care nu oferă suficientă atenție familiei si nici nu are timp pentru copii - mama cu nopți nedormite, cu așteptări de mai multă implicare a celor din jur, cu gânduri si îngrijorări, cu neputinte si dorințe pe care nu le poate împărtăși - copii neascultători, răzvrătiți, care fie nu mănâncă, fie nu dorm, fie se tăvălesc pe jos când nu le convine ceva Ceea ce vedem si ceea ce e in spate se unește si formează c...

”Of, Doamne” sau cum Îl hulești pe Dumnezeu

  ”Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu , întru Hristos Iisus, pentru voi”(Tesaloniceni, 5:18)      Mă regăsesc de multe ori în ipostaza de ”Of Doamne”. Cu alte cuvinte, ma regăsesc de multe ori în ipostaza de a da vina pe Dumnezeu, de a-l pune la zid pentru că lucrurile nu se întâmplă cum vreau eu sau cum îmi place mie.    Ies din bucătărie și văd toate jucăriile împrăștiate în sufragerie >Of, Doamne, ce ați f ă cut aici?<    Îmi scapă din mâna cana de cafea, cana se sparge, cafeaua pe pereți >Of Doamne, Doamne!<.     ” Este voia lui Dumnezeu” este diferit de este vina lui Dumnezeu. Greșelile mele, neputințele mele nu sunt responsabilitatea Lui. Dacă aș privi că tot ceea ce mi se întâmplă este un exercițiu de mântuire, dacă voia Lui este să-mi cultiv virtuțile precum răbdarea, mulțumirea, bucuria, credința și să-mi opresc po...

Căsnicia are și ea nevoie de ”painea cea de toate zilele”

   Căsnicia este o lecție. O lecție ce se învață într-o viață. În fiecare zi îți este predat câte un capitol.        Casnicia nu e roz și nici nu e ca ziua de Valentine's day. Are urcușuri și coborâșuri, dezamăgiri și binecuvântări.    Căsnicia este o lucrare neîncetată a celor doi soți și a lui Dumnezeu. Rolul căsătoriei? Bucuria. Legarea celor doi prin Sfânta Taină a Cununiei ar trebui să aducă fiecăruia în parte o viață mai plină, mai bogată, mai fericită. Amândoi sunt datori să trăiască unul pentru altul. Cei doi devin ”un trup”. Așadar avem o răspundere: fericirea și binele cel mai înalt al celuilalt.    Poate că primul capitol pe care îl avem de învăţat este răbdarea. Încă de la începutul căsniciei arătăm atât puterile cât și neputințele noastre. Uneori pare că nu ne mai putem suporta unul pe altul, că părțile cele slabe depășesc cu mult pe cele bune. Doar răbdarea și dragostea le poate birui.    Un al doilea capitol es...

Ea îi face bine...

... şi nu rău în tot timpul vieţii sale(Pilde 31:12) Cum să îi faci bine soţului tău?  1. Susține-i urcușul spiritual 2. Binecuvântează-l 3.Controlează-ți cheltuielile și nu îl împovăra 4. Disciplinează-i și crește-i frumos pe copii voștri 5. Încurajează-i visurile și susține-i aspirațiile 6. Consideră-l capul familiei 7. Oferă-i ascultare în cele bune 8. Oferă-i un cămin plin de bucurie 9. Fii într-o stare psihică echilibrată 10.Laudă-i faptele bune 11.Roagă-te pentru el și casa voastră 12. Fii mulțumitoare cu ce aveți și nu fă comparații cu alte familii    Voi ce ați mai adăuga?

Cheia spre inima femeii

   Ce îşi doreşte o soţie de la soţul ei? Primul răspuns este iubire . Dar știința că propriul bărbat te iubește...parcă nu adapă toate nevoile.      Soția mai are nevoie și de siguranță . Poate unul dintre cele mai importante atuu-uri este acesta: capacitatea bărbatului de a fi cap de familie. Puterea lui de a lua decizii, responsabilitatea . Susținerea familiei, atât financiar cât și în sens protectiv față de vâltorile vieții face ca inima soției să fie liniștită.      Un alt aspect de luat în seamă este atitudinea atentă și grijulie a soțului. Femeile au nevoie să fie ascultate, sprijinite, mângâiate. Au nevoie de acele momente de ”destăinuire” a gândurilor și a sentimentelor. Cu cine să împărtășești mai adânc acestea, dacă nu cu propriul lor soț?      La modul ideal, relațiile dintre soț și soție înseamnă nu lăcomie, nu dorință de a stăpâni, nu exploatare prădalnică, ci vedere evlavioasă, și dăruire de sine, si primirea cel...

Pentru un cămin fericit - varianta lui

 Dacă el vrea un cămin fericit... Să fie capul familiei.  Dumnezeu, din preaplinul înțelepciunii Sale, a creat legătura sfântă a familiei. Bărbatului i-a dat un dar, iar femeii, altul... Ca șef al familiei, soțul este un exemplu de evlavie. Superioritatea soțului nu o reprezintă tirania, nici umilința ori subjugarea, ci dragostea lucrătoare. Întâietatea soțului este un lucru firesc pentru că el răspunde de nevoile sufletești ale soției sale. Să te iubescă și să îți dăruiască bucurie sufletească. Entuziasmat de frumusețea și tandrețea ei, soțul o ajută să-și descopere feminitatea și maternitatea. Iubirea soțului pentru soție îi dă puterea de a împlini treburile casnice de zi cu zi. Să se sfătuiască cu tine. În toate lucrurile, soțul își consideră soția cel mai important și sincer sfătuitor, îi încredințează tainele sale. Când soțul se consultă cu soția, el îndeplinește porunca „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa” (Facere 2, 24...

Pentru un cămin fericit - varianta ei

  Dacă în căminul tău îți dorești armonie, iubire și pace... Iubește-ți soțul. Dragostea soției pentru soț este garanția fericirii în familie. O soție iubitoare trezește în soțul său dorința de a-i fi protector, ocrotitor și devine sursă de bucurie sufletească pentru soț. Fiecare soție iubitoare pătrunde interesele soțului său, îi susține planurile. Când îi este greu, ea îl încurajează prin compasiune. Prin dragostea sa, îl orientează spre țeluri înalte, îi stimulează bărbăția și responsabilitatea, îi face viața frumoasă și îi înmoaie deprinderile mai grosolane și necizelate. Dragostea pentru soț o ajută pe soție să vadă în el chipul lui Dumnezeu, să-i ierte imperfecțiunile de caracter, să cedeze și să-l recunoască pe soț a fi capul familiei. Cinstește-l, respectă-l și ascultă de el, recunoscându-l cap al familiei. Respectul o ajută pe soție să se poarte atent, cu grijă față de soțul ei. Fii credincioasă. Fidelitatea este starea firească a soției într-o căsnicie adev...

Vocația ta

   În duminica aceasta s-a citit Cuvântul Evangheliei de la Matei, 25:14-30, Pilda Talanților. Una dintre interpretările care se dau acestei pilde face referire la talentele, înclinațiile pe care le avem. În fiecare om a pus Dumnezeu o licărire, o bucățică de creator. Omului i s-a dat puterea de a-şi descoperi acest talent, de a-l dezvolta şi de a-l pune în slujirea aproapelui.    De cele mai multe ori, aceste înclinații se zăresc încă din copilărie. Stă în puterea părinților de a le observa şi a le pune în evidență. Dacă acest lucru se întåmplă, drumul viitorului adult va fi mai uşor. El va şti de la început ce vrea, ce poate şi îi va rămâne doar să lucreze la dezvoltare şi slujire. Dacă părinții nu călăuzesc copilul, fie prin faptul că nu îl încurajează să îşi urmeze calea neobservând diamantul necioplit ce l-a pus Dumnezeu în el, fie, acordându-i indiferență, considerând că "nu are niciun viitor cu asta", "e prea greu", " e o prostie", acel viitor adu...