Povestea unui fluture

"Intr-o zi, intr-un cocon aflat pe frunza unui pom, a aparut o mica gaura. Un om care trecea din intamplare prin preajma, fascinat de mica creatie a lui Dumnezeu, s-a oprit pentru a observa fluturele care se forta sa iasa. Dupa multe incercari, se parea ca fluturele a abandonat. Spatiul acela prin care se straduia sa iasa ramasese la fel de ingust.

         Parea ca fluturele a facut tot ceea ce putea si nu mai era in stare de mai mult. Atunci, omul, din bunatate si mila pentru mica faptura, neintelegand ca acel chin de a trece prin mica gaurica a coconului ii era vital acestuia, a decis sa-l ajute. A luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat, insa corpul lui era slab si anemic. Aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau. Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea acestuia pentru a putea zbura. Acest lucru nu s-a intamplat.

         Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant, cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura niciodata. »

         Ce bine era daca omul inteleagea ca efortul pe care fluturele il depunea pentru a trece prin acel spatiu stramt ii era necesar pentru ca acesta sa creasca si sa se dezvolte. Era modalitatea prin care fluidul din corp era fortat sa ajunga in aripi pentru ca acestea sa fie pregatite pentru zbor imediat ce reusea sa se elibereze din cocon.

         Asemeni fluturilor, copiii sunt cei care invata sa-si deschida aripile catre o lume plina de mistere, iar cei care–i inconjoara le pot fi aproape pastrand distanta potrivita.

         Pentru a capata mai multa incredere in ei, pentru a invata ce inseamna sa castige dar sa si piarda, e bine ca acestia sa experimenteze, sa fie lasati sa se descurce singuri in anumite situatii. Din prea multa iubire, adultii incearca sa ii protejeze pe micuti si chiar sa faca lucruri pe care ei ar trebui sa inceapa sa le faca de mici (de exemplu: sa se incalte, sa se descalte, sa se imbrace, sa mance,…). Este bine sa le fie alaturi pentru a-i sustine incurajandu-i, nu pentru a-i face sa devina dependenti de ei. Experimentand, exersand, copiii vor invata sa depaseasca orice obstacol pe care-l pot intampina, cu credinta, curaj, intelepciune dar si cu gandirea unui invingator; pentru ca rolul adultilor care ii inconjoara este acela de a-i sustine, de a-i ajuta sa-si dezvolte gandirea, creativitatea, de a-i lasa sa gaseasca propriile solutii la problemele intampinate.

         Iubiti copiii incurajandu-i sa-si deschida aripile pentru a zbura!

– Madhavii, educatoare