Pasi spre Eucharisteo

  “Respirația este o formă de nutriție și așa cum mâncăm trebuie să mestecăm încet, la fel când respirăm trebuie să “mestecăm” aerul. Când inspirăm, trebuie să reținem aerul mult timp până când plămânii (care sunt un fel de stomac) au asimilat complet substanțele nutritive. Dacă eliminăm aerul prea rapid, eliminăm în același timp toate aceste substanțe, chiar înainte ca plămânii să poată reține toate aceste elemente utile.   DESCRIEREA UNOR EXERCIȚII   Astupați nara stingă și inspirați profund aerul prin nara dreaptă numărând patru timpi. Țineți-vă respirația 16 timpi. Astupați nara dreaptă și expirați prin nara stângă numărând 8 timpi.   Reîncepeți exercițiul inversând:   Astupați nara dreaptă și inspirați aerul prin nara stângă 4 timpi. Țineți-vă respirația 16 timpi. Astupați nara stângă și expirați pe dreapta 8 timpi. Exercitiul se repeta de 6 ori pentru fiecare nară. Cei care pot vor dubla timpii: 8-32-16.   Prin respirație pr...

  Doar că, dacă faci aceste lucruri, vei sfârși prin a plăti un preț, din moment ce nu ești separat/ă de acest corp în final. Nevoile sale și plăcerile și durerile sale sunt și ale tale. Soarta lui va fi a ta într-o zi. Daca îți tratezi corpul frumos, ca și cum ar fi un bun prieten/ă, te vei simți bine, vei avea mai multă energie, vei fi mai rezistent/ă și probabil vei trăi mai mult. Cum? Amintește-ți de un moment în care ți-ai tratat frumos un prieten/ă. Care a fost atitudinea ta față de acel prieten sau față de acea prietenă și ce fel de lucruri făceai cu el sau cu ea? Ce ai simțit în interiorul tău față de acest prieten sau această prietenă? Apoi, imaginează-ți o zi în care te porți cu corpul tău ca și cum ar fi un alt bun prieten/ă. Imaginează-ți că îl iubești pe acest prieten – corpul tău – cum îl trezești și îl ajuți să se dea jos din pat: fiind blând cu el, stând conectat/ă cu el, fară să îl grăbești….cum s-ar simți toate acestea? Imaginează-ți cum îți prețuiești corpul în t...

  Imaginează-ți cum corpul tău este ceva separat de tine și ia în considerare aceste întrebări :   Cum a avut grijă de tine acest corp de-a lungul anilor? Ca de exemplu să te țină în viață, să îți ofere plăcere și să te ducă din loc în loc.   În schimb, cât de bine îți îngrijești corpul? Ca de exemplu să îl liniștești, hrănești și să îl întreții prin exerciții sau să îl duci la doctor. Pe de altă parte, în ce moduri l-ai putea pierde hrănindu-l cu fast-food sau intoxicâ-ndu-l? În ce moduri ești critic în privința corpului tău? De exemplu, ești dezamăgit/ă de el sau îți este rușine cu el? Te simți dezamăgit/ă de asta sau îți dorești să fie ceva diferit?   Dacă corpul ar putea să îți vorbească, ce ar putea să îți spună?   Dacă corpul tău ți-ar fi prieten, cum l-ai trata? Ar fi ceva diferit de modul în care îl tratezi acum?   Personal, nu pot să nu mă zvârcolesc un pic când am în față întrebarile de mai sus. Este ceva obișnuit să îți forțez...

  Iubirea de sine are in vedere doua lucruri: grija pentru nevoile trupului si cea pentru impodobirea si mantuirea sufletului , prin amandoua noi aratandu­ne bucuria, multumirea si slava catre Cel ce ne­a daruit viata . A nu avea grija de acestea doua este un pacat impotriva lui Dumnezeu Insusi si a iubirii Lui creatoare.  Grija fata de trup trebuie inteleasa ca hranirea lui inspre sanatate, iar nu inspre mancare fara masura, desfranare sau ca impodobire spre slava desarta dupa cum si Sfantul Apostol Pavel ne invata “ Iar grija trupului sa nu o faceti spre pofte ” .   Grija pentru suflet are o arie de cuprindere mai larga in lucrarea de mantuire , pornind de la cele zece porunci , pana la iubirea de vrajmasi si jertfa de sine pentru aproapele. Cel ce se ingrijeste de suflet il apara de orice rautate ar incerca cel rau sa­i strecoare inlauntrul sau , luptandu­se, fie prin rugaciune, fie cu sabia si scutul Cuvantului Evangheliei sau cu postul a indeparta din minte gandur...

 De ce se numeste iubirea de argint, adica de bani, de placeri si de averi, închinare la idoli?Se numeste închinare la idoli, pentru ca cei ce iubesc banii, placerile trupului si averile se închina acestor patimi ca unor dumnezei si le pun pe acestea mai presus decât pe Ziditor. Adica, cel ce se iubeste pe sine mai mult decât pe Dumnezeu este un închinator la idoli. La fel este si cel ce se îngrijeste de mâncare, de bani, de haine, de avere, mai mult decât de suflet, de biserica, de rugaciune, de spovedanie, de milostenie. Iubirea de sine are masura iubirea de aproapele (Matei 19, 9). Iubirea de Dumnezeu nu are limita, adica este nelimitata, dupa porunca: Sa iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta, din tot cugetul tau si din toata puterea ta (Deuteronom 6, 44-5).Cel iubitor de bani se închina banilor, în loc lui Dumnezeu. Cel lacom de mâncare îsi face pântecele sau un Dumnezeu, adica idol, dupa marturia Sfântului Apostol Pavel (Coloseni 33, 5). Iar cel ce face pacatul ...

Pentru creştinul ortodox  păcatul este mai mult decât încălcarea unei legi, iar iertarea este mai mult decât amnistia lui Dumnezeu pentru încălcarea legii. Am descoperit că Ortodoxia concepe păcatul ca fiind negarea iubirii însăşi. Păcatul înseamnă a întoarce spatele Lui Dumnezeu. Este o boală, în principal spirituală, care s-a răspândit în trupul nostru. Aşadar,  pentru noi, păcatul este mai mult decât „a rata ţinta” , sau o deficienţă morală, sau eşecul de a trăi la nivelul unui oarecare cod de purtare străin nouă. Păcatul  este eşecul de a înţelege că viaţa este iubire şi comuniune – eşecul de a fi integru, sănătos, complet. Este respingerea comuniuniii personale cu Dumnezeu. Păcatul ne limitează pe noi înşine, ne izolează pentru a trăi vieţi autonome, independente şi autosuficiente. Într-un anumit sens, păcatul este  iubire de sine  obsesivă. Pentru creştinul ortodox, autonomia absolută a individului este păcat; într-adevăr, „păcatul...

† Din iubirea de sine se nasc toate patimile. Lăcomia pântecelui, egoismul, încăpățânarea și invidia se trag din iubirea de sine. Din iubirea de sine se caută confortul, tihna personală, fără a se ține cont de nimeni. Voia proprie are în ea sinele nostru (iubirea de sine), de aceea trebuie cercetat dacă ceea ce ne „odihnește” pe noi îl „odihnește” și pe aproapele. Dacă omul își leapădă sinele, Dumnezeu i le dă pe toate într-un chip minunat. “Pentru a ne dezbrăca de omul nostru cel vechi nu este nevoie de puteri trupești, ci de smerenie.” (pg. 35-36)   † Din mâncarea fără gust să-L gustați pe Hristos. “Iubirea de sine este și dorința de a mânca sau a se odihni cineva mai mult decât îi este necesar. În mod normal, trupului trebuie să-i dăm numai ceea ce are nevoie. Un lucru este dorința și alt lucru este nevoia. Un lucru este să vreau să mulțumesc trupul și alt lucru este să-i dau trupului ceea ce are nevoie. Să presupunem că am înaintea mea două mâncăruri cu aceleași ...

 Întrucât ne aflăm în perioada sfântului și marelui post al Paștelui, am ales acest subiect, care nu constituie neapărat o dezbatere personală, cât mai mult prezentarea unor citate din Sfinții Părinți. Așadar vom prezenta și comenta crâmpeie din gândurile Sfinților Părinți, astfel încât acest discurs să reprezinte pentru noi toți un prilej de a studia învățătura Părinților pe această temă atât de importantă a iubirii de sine și a libertății. Iubirea de sine – maica patimilor Pe întreaga durată a acestei perioade a Postului Mare se spune bine cunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul: «Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie slugii tale. Așa Doamne Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu». În esență, toate aceste cereri cuprinse în rugăciune urmăresc e...

  "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!" Cunoaştem cu toţii această poruncă, dar modul în care o interpretăm este de obicei limitat la prima parte a ei: să ne iubim aproapele, să ne rugăm pentru el, să nu răspundem cu rău la rău. Dar această înţelegere nu este completă: "ca pe tine însuţi", acestea sunt cuvintele care ne oferă cheia poruncii. Iubirea de sine este virtutea prin care ne recunoaştem şi preţuim vrednicia cu care Dumnezeu ne-a înzestrat mai mult decât pe toate celelalte făpturi. Acesta este un îndemn puternic de a preţui după cuviinţă darurile primite de la Dumnezeu, de a se cinsti şi respecta pe sine.   Învăţăm să ne iubim din modul în care părinţii se iubesc pe sine Primele modele sunt părinţii noştri, cele mai puternice repere, pe care le vom urma toată viaţa. Învăţăm să ne iubim din modul în care părinţii se iubesc pe sine şi din modul în care ei pot să ne iubească. Un copil căruia i se oferă în mod constant afecţiune, un copil îngrij...

 „Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima.  De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarit...

  Eram deunăzi aici cu vreo 200-300 de oameni si am vrut să văd si eu ce pricep ei. Eu uit ce mi-a spus doctorul, că vorbesc un ceas pe zi, si zic: „Oameni buni, care-i cel mai mare păcat de pe lume?” Unul a spus că-i avortul, altul a spus că-i mândria, altul a spus că-i păcatul împotriva Duhului Sfânt. Mă rog, fiecare cum s-a priceput. Nici unul n-a spus adevărul. Si le-am spus eu: „Izvorul a toată răutarea si a tot păcatul si rădăcina tuturor răutătilor este iubirea de sine!” Dar ei nu stiau ce înseamnă iubirea de sine. Iubirea de sine este iubirea neratională fată de trup si este cea mai grea si mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omenească. De aceea, acest lucru stiindu-L Ziditorul nostru Dumnezeu, ne sfătuieste, zicând:Cine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Acest păcat îl mai numesc oamenii „egoism”, sau „eu”, altii „folosintă de sine”, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul numeste iubirea de sine „i...