Pasi spre Eucharisteo

  Este normal sa trecem prin perioade in care ne simtim deconectati de rugaciune.    Stresul, grijile, oboseala sau indoielile pot scadea dorinta de a te ruga. Aceste momente nu inseamna ca credinta noastra este mai slaba, ci ca suntem oameni si avem nevoie de sustinere si strategie pentru a ne reconecta.       1. Reflecteaza asupra rolului rugaciunii Rugăciunea ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să ne clarificăm valori și dorințe și să ne cultivăm răbdarea, recunoștința și compasiunea. Este important să ne întrebăm cât timp acordăm cu adevărat rugăciunii și să găsim momente scurte de conectare cu Dumnezeu pe parcursul zilei, nu doar în momentele dedicate formal.  Exemplu practic: La inceputul zilei, poti spune scurt: „Doamne, ajuta-ma sa am rabdare astazi si sa vad binele in jurul meu.”    2. Identifica motivele lipsei de motivatie Îndoielile legate de eficiența rugăciunii sau distragerile zilnice pot scădea dorința de a te ruga. Stresul, a...

  Traim intr-o lume in care mama nu mai este doar mama:este si creator de continut, si spectator, si cautator de validare, si consumator aproape compulsiv de informatie. Telefonul a devenit extensia mainii, iar scrolatul , o forma de dezamagire, de fuga si de amortire a propriilor emotii. Si, poate fara sa isi dea seama, tot acesta este momentul in care multe mame isi pierd puterea, rabdarea, autoritatea si disponibilitatea de a sustine un proces real de disciplinare si de conectare cu copilul. Acesta este un articol despre fenomenul pe care nimeni nu vrea sa il recunoasca , dar pe care toti il simtim: dependenta mamelor de retelele sociale si efectele ei devastatoare asupra copiilor.   1. Neputinta mamei in era digitala Cea mai mare drama nu este ca mamele folosesc telefonul, ci ca telefonul a preluat rolul de gestionare emotionala . Cand esti obosita, derutata, ranita, singura sau frustrata, scrolatul devine refugiul cel mai rapid. Dar, de fapt, este doar o anestezie c...

  În cele trei ediții ale programului „Parenting cu Har” , am observat un fenomen interesant: atunci când vorbim despre educația morală a copiilor, multe mame simt rezistență sau îndoială față de expresii precum „Lui Dumnezeu îi place” sau „Lui Dumnezeu nu-i place” . Acest limbaj pare prea simplu, poate chiar moralizator, dar în realitate ascunde o profundă valoare pedagogică și teologică . Să explorăm împreună ( din perspectivă creștin ortodoxă  ) de ce acest concept este valoros, unde poate fi greșit înțeles și cum îl putem folosi cu discernământ în educarea copiilor.       1. ARGUMENTE PENTRU: Da, lui Dumnezeu „îi place” sau  „nu-i place” ceva 1. Scriptura folosește acest limbaj. Biblia ne arată fără echivoc că există lucruri care Îi sunt plăcute lui Dumnezeu și altele care nu sunt: „Domnul iubește dreptatea și judecata.” (Psalmul 32, 5) „Domnul urăște pe cel ce seamănă neînțelegeri între frați.” (Pilde 6,19) „Căile celor răi sunt urâte înaint...

  Autodisciplina este adesea privita ca o povara sau ca o lupta impotriva propriei persoane. În realitate, în context creștin-ortodox, ea este o cale de libertate interioară , o modalitate prin care ne apropiem de Dumnezeu și de chemarea noastră adevărată în viață.       1. Obiceiurile tale arată țelul tău în viață Ceea ce faci zi de zi, chiar și în lucruri mici, spune mai mult despre tine decât dorințele sau intențiile tale. Obiceiurile nu sunt doar rutine; ele sunt indicatori ai direcției în care îți îndrepți sufletul: Obiceiurile care duc spre Împărăție : rugăciunea zilnică, atenția la cuvântul rostit, cumpătarea, blandetea, iertarea. Ele formează un caracter care caută adevărul, lumina și pacea interioară. Obiceiurile care duc spre risipire : graba constantă, compararea cu alții, nepasarea, criticile și resentimentele. Ele epuizează energia sufletească și duc la pierderea sensului. Așadar, analiza obiceiurilor tale poate fi primul pas practic pentru a înț...

  Increderea in sine este una dintre cele mai importante calitati pe care un parinte isi doreste sa le sadeasca in copilul sau. Dar, din perspectiva crestina, aceasta incredere nu se cladeste pe ego sau pe iluzia independentei, ci pe constiinta prezentei si lucrarii lui Dumnezeu in viata noastra. Adevarata incredere nu spune „eu pot totul singur”, ci „pot totul in Hristos care ma intareste” (Filipeni 4:13).   Cand copilul invata ca puterea, curajul si intelepciunea vin de la Dumnezeu, el nu mai are nevoie sa demonstreze nimanui nimic. Nu se teme sa greseasca, pentru ca stie ca este iubit neconditionat. Si tocmai din aceasta iubire se naste increderea adevarata ,  linistita, blanda si statornica.       1. Fundamentul: Increderea in Dumnezeu, nu in sine insusi Primul pas este sa ii explicam copilului ca adevarata putere vine de la Dumnezeu. Versetul „Pot totul in Hristos care ma intareste” nu inseamna ca trebuie sa reuseasca totul singur, ci ca in fiecare...

  Trăim într-o lume care pune accent pe căutare: căutăm răspunsuri în trecut, analizăm traumele copilăriei, încercăm să înțelegem programele emoționale care ne ghidează comportamentele. Această căutare poate deveni o capcană: ne adâncim atât de mult în analiza noastră, încât ne pierdem pacea, uitând că nu suntem singuri în drumul nostru de vindecare. Psalmul 18 ne oferă o chemare simplă, dar profundă: „Doamne, de cele ascunse ale mele curățește-mă!” (Psalmul 18:13)  Această rugăciune scurtă conține esența vindecării creștine: nu este nevoie să sapi până la capăt în rănile tale, nu este nevoie să înțelegi totul sau să le controlezi. Dumnezeu cunoaște totul,  gândurile, durerile, rănile ascunse pe care nici tu nu le vezi sau nu le poți exprima.         1. Puterea smereniei și a predării În Ortodoxie, vindecarea nu începe prin autoanaliză exhaustivă, ci prin smerenie și deschidere către Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cine se lasă pe sine l...

  În ultimii ani, în sfera parentingului, a apărut o tendință puternică: ideea că este sănătos să „validezi” toate emoțiile copilului, să îi permiți să se exprime liber, să îl lași să strige, să își manifeste furia, să protesteze, fără corecție imediată sau limite ferme. Acest model este adesea promovat sub numele de parenting conștient , gentle parenting , sau „emoțional disponibil”. Dar există consecințe , atât psihologice, cât și spirituale,  atunci când manifestările copilului nu sunt delimitate sau ghidate. Unii autori, precum ierom. Savatie Bastovoi în Antiparenting – Sensul pierdut al paternităţii , trag un semnal de alarmă: lipsa repere­lor și absența autorității duce la un relativism al valorilor și la confuzie în mintea copilului.        Ce spune psihologia modernă: stilurile de parenting și efectele lor Psihologia identifică patru stiluri principale de parenting (după Baumrind și alți cercetători): Autoritar (strict, cu reguli clare, dar ma...

  In ultimii ani, am asistat la o adevarata revolutie in lumea parentingului. Carti precum „Creierul copilului tau” (Daniel J. Siegel si Tina Payne Bryson), „The Whole-Brain Child” , „Emotional Agility” (Susan David) sau „Brain-Body Parenting” (Mona Delahooke) au adus o intelegere profunda asupra felului in care functioneaza sistemul nervos al copilului. Am invatat despre amigdala, cortexul prefrontal, co-reglare si despre importanta conectarii emotionale inainte de corectie. Aceste descoperiri au fost o binecuvantare pentru multi parinti: am inceput sa vedem dincolo de comportamente, sa ne apropiem cu empatie, sa intelegem ca un copil care „se poarta rau” este de fapt un copil care sufera.   Dar undeva pe drum, am inceput sa ne ratacim. Fascinati de stiinta, am inceput sa o inlocuim pe cea mai inalta cunoastere,  cea duhovniceasca. Am pus neurostiinta in locul teologiei. Am inceput sa credem ca mantuirea se afla in reglarea sistemului nervos, nu in intoarcerea...

  In ultimii ani, tot mai multe mame s-au apropiat de concepte precum gentle parenting , parenting constient sau parenting pozitiv . Cartile, conferintele si specialistii au vorbit pe larg despre importanta emotiilor copilului, despre validare, conectare si renuntarea la pedepse. Aceste principii au adus un aer de vindecare intr-o lume plina de frici si rusine mostenite din generatii. Insa, in acelasi timp, au deschis si o noua capcana subtila: aceea a unei mame care crede ca totul depinde de ea. Cand accentul cade exclusiv pe cum gestionez eu emotiile copilului , cum sa nu-l ranesc , cum sa fiu mereu calma, blanda si echilibrata , apare o presiune uriasa. Mama ajunge sa se simta obosita, vinovata, epuizata de propriul ideal de perfectiune. Copilul, la randul lui, simte aceasta tensiune si o reflecta prin comportamente dificile, neliniste, opozitie sau hipersensibilitate. In incercarea de a-l proteja de suferinta, mama il priveste ca pe un zeu al emotiilor lui si se teme sa...