Har si echilibru.

 

Traim intr-o vreme in care se cauta tot mai mult echilibrul interior. Exista o avalansa de tehnici care promit sa aduca liniste, armonie intre corp, minte si emotii. Si e un lucru bun. 

 

Este un inceput.

Lucrez cu femei care simt ca nu se mai regasesc, care poarta in ele furie, vinovatie, epuizare. 

Prin EFT (tehnici de eliberare emotionala ), le ajut sa isi regleze sistemul nervos, sa se intoarca la respiratie, la corp, la simtire. E o metoda blanda si profunda, care reduce stresul si tensiunea, chiar si la nivel chimic si fiziologic – pentru ca regleaza cortizolul, calmeaza amigdala, si creeaza acel spatiu interior in care simti, in sfarsit, ca poti respira.

 

Dar oricat de bine ne-am simti in noi insene, nu e de ajuns.

Pentru ca echilibrul nu inseamna mantuire. Nu inseamna dragoste. Nu inseamna comuniune. Este doar o fundatie. O temelie. Fara Harul lui Dumnezeu, linistea noastra ramane o stare fragila, care poate fi zdruncinata la primul strigat al copilului sau la o discutie mai tensionata cu sotul.

„Nu poate omul sa se mantuiasca singur, pentru ca mantuirea este dragoste, iar dragostea este in comuniune.” Parintele Rafail Noica

 

Am trait-o si eu. Momente in care simteam ca sunt „bine”, echilibrata, centrata. Dar cand copiii strigau „mama” pentru a o suta oara, simteam cum toata acea stare se clatina. De ce? Pentru ca daca echilibrul este doar neuro-fiziologic, chiar si cel drag poate deveni un „dusman” pentru starea mea de bine. 

 

Ma pot agata de liniste ca de o zona de confort si pot ajunge, fara sa-mi dau seama, sa lupt impotriva celorlalti pentru a o pastra.

Pe cand Harul… Harul este altceva.

Harul nu doar ma linisteste pe mine. El curge si in ceilalti, ii odihneste prin mine. Il pot simti asezandu-se peste copiii mei, peste sotul meu, peste intreaga casa. Nu mai lupt sa imi mentin o stare, ci devin vas care primeste si da mai departe.

„Duhul Sfant este pacea ce se revarsa din om asupra tuturor celor din jur.”
  Sfantul Serafim de Sarov

„Omul duhovnicesc este omul bland si smerit, care nu mai lupta sa-si impuna linistea, ci o raspandeste.”
  Parintele Sofronie Saharov

Cand echilibrul devine rugaciune si cand tehnicile pe care le folosesc (precum EFT) se aseaza in lumina credintei, atunci totul capata sens. Nu mai este vorba doar de starea mea. Ci de felul in care Harul lucreaza prin mine. In voce. In gest. In privire. In cuvantul bland care se naste acolo unde altadata izbucnea frustrarea.

Aceasta este diferenta intre a fi „in echilibru” si a fi in Har:

• Echilibrul e despre mine.

• Harul e despre Dumnezeu in mine si prin mine.

• Echilibrul ma ajuta sa ma adun.

• Harul ma face sa ma daruiesc fara sa ma pierd.

• Echilibrul se poate pierde la primul strigat.

• Harul ramane si lucreaza chiar si in mijlocul haosului.

„Omul nu are in sine izvorul pacii. Pacea este darul lui Dumnezeu.”
  Sfantul Isaac Sirul

Poate ca in lumea de azi este nevoie de echilibru. Si e bine sa il cautam. Eu insami il cultiv in mine si in femeile cu care lucrez, prin EFT, prin respiratie constienta, prin asezare. Dar stiu ca nu acolo ma opresc. Pentru ca adevarata odihna vine din Har.

Acea liniste care nu doar ma linisteste pe mine, ci si pe celalalt.

Acea pace care nu doar ma tine in echilibru, ci ma face loc de intalnire cu Dumnezeu si cu aproapele.

Simt si ma intorc – program de transformare a emotiilor in rugaciune

 

Program de 7 zile pentru femei si mame care poarta prea mult si nu mai stiu cum sa se aseze.

Poate ai simtit si tu...

– ca ai prea multe emotii si nu stii ce sa faci cu ele
– ca te rogi, dar cuvintele sunt goale si sufletul amortit
– ca iti vine sa plangi fara motiv... sau sa taci cu totul
– ca simti frica, furie, vinovatie, neputinta… dar nu ai cu cine sa le rostesti

Poate ai incercat sa le controlezi. Sau sa le ignori.
Dar poate e timpul sa le transformi.

Nu cu efort.
Nu cu presiune.
Ci cu blandete. Cu rugaciune. Cu adevar.

 

 

Ce este acest program?

„Simt si ma intorc” este un program de 7 zile, desfasurat pe WhatsApp, care te va ghida cu pasi simpli spre:

– recunoasterea si eliberarea emotiilor mari (frica, furie, vina, tristete, rusine, neputinta)
– transformarea lor in rugaciune vie, nu recitata
– regasirea linistii interioare, fara sa te indepartezi de Dumnezeu
– increderea ca nu esti singura si nu trebuie sa porti totul singura

Fiecare zi contine:
– un moment de introspectie
– un exercitiu EFT (tapotare blanda)
– o rugaciune scurta si sincera
– un spatiu pentru asezare si primire

Totul usor. Clar. Blajin. Fara presiune.

 

Detalii practice:

Unde: Pe WhatsApp
Durata: 7 zile consecutive
Cum:  Acces la grupul de sprijin + toate  materialele
Contributie: 100 lei

 Nu trebuie sa fii „pregatita”.
Trebuie doar sa vrei sa nu mai ramai blocata.
Sa spui cu sinceritate: Simt… si vreau sa ma intorc.

Scrie-mi in privat pentru inscriere.
Te astept cu inima deschisa.
Cu blandete, cu lumina, cu spatiu sigur pentru ceea ce esti acum.

 

 

 

Cand nu mai simti nimic: despre akedie, lipsa motivatiei si puterea rugaciunii

 

Exista o stare greu de pus in cuvinte.
Nu e depresie. Nu e oboseala obisnuita.
Este o goliciune interioara, in care nu mai stii de ce sa te ridici, de ce sa actionezi, de ce sa mai speri.

In vechile scrieri ale Parintilor pustiei, aceasta stare se numeste akedie.
Un soi de paralizie sufleteasca.
Un amestec de lene duhovniceasca, uscaciune, neliniste, dezinteres fata de tot ce ar trebui sa-ti aduca viata.

Este momentul in care nu te mai atingi nici de cartile care te inspirau,
nici de rugaciune, nici de propriile tale visuri.
Nimic nu pare ca are sens. Nimic nu te mai misca.

Este o stare periculoasa nu pentru ca doare…
ci pentru ca nu mai doare nimic.
Si din acea amorteala, multe mame isi pierd treptat dorinta de a merge inainte.

 

 

---

Akedia moderna – cum o recunoastem?

Astazi, akedia nu vine mereu sub forma „tristetei vietii duhovnicesti”, ci sub forma:

– lipsei de motivatie,
– amanarii constante,
– sentimentului ca „nimic nu mai are rost”,
– pierderea bucuriei in rugaciune si in viata de zi cu zi,
– a trai pe pilot automat, desi faci multe.

Pare ca faci tot ce trebuie, dar sufletul tau e pe margine.
Priveste. Tace. Si nu mai gaseste dorinta de a se implica.

---

Cum iesim de acolo?

🔸 Nu prin forta.
🔸 Nu prin planuri mari.
🔸 Ci prin miscari mici de intoarcere.
Prin gesturi simple, dar constante, care aduc lumina acolo unde s-a asezat ceata.

1. Recunoasterea starii, fara judecata

Nu esti mai putin credincioasa pentru ca ai ajuns aici.
Nu esti slaba. Esti om. Iar sufletul tau are nevoie de un pic de ajutor.

2. Rugaciune scurta si sincera

Nu te lupta cu rugaciuni lungi daca nu simti.
Spune doar atat, dar spune-o cu tot ce ai:

„Doamne… nu mai stiu ce sa fac. Dar vin la Tine asa cum sunt.”

 Doamne… nu simt nimic. Dar vreau sa raman langa Tine.

Nu am chef, nu am vlaga, nu am dorinta… dar am nevoie de Tine.

Doamne… pune Tu o rugaciune in inima mea, ca eu nu mai gasesc cuvintele.

Azi nu am nimic de oferit. Dar sunt aici. Lasa-ma sa stau langa Tine.

Nu vreau sa fug de Tine, chiar daca nu mai stiu cum sa ma apropii.

Doamne, nu Te mai simt… dar nu Te parasesc.

Mi-e greu sa cred azi. Dar daca Tu esti, ramai si pentru mine.

 

Aceasta e rugaciune. Adevarata. Asezata.

3. Misca trupul, misca energia

Tapotarea  e o metoda blanda care poate ajuta.
Nu pentru ca „vindeca tot”, ci pentru ca te scoate din amortire, si pregateste locul in care rugaciunea poate fi din nou simtita.

Spranceana: Ma simt blocata si lipsita de motivatie
Sub ochi: Nu stiu de ce nu pot sa mai simt nimic
Crestet: Dar aleg sa nu ma judec pentru asta
Piept: Si aleg sa ma intorc… pas cu pas

4. Mic angajament zilnic

Alege un lucru mic care sa fie expresia dorintei tale de intoarcere.
– O rugaciune de 2 minute.
– O binecuvantare pentru copil.
– 3 fraze scrise intr-un jurnal.
Asta este miscarea care incepe sa sparga zidul.

---

Si mai ales… nu te izola.

Akedia creste in singuratate.
Dar scade in relatie, in sinceritate, in lumina.
De aceea, e atat de important sa ramai aproape de comunitati vii, de mame ca tine, de oameni care inteleg.

Daca simti ca traiesti aceasta stare si nu mai stii cum sa iesi…
nu trebuie sa ai un plan mare.
Trebuie doar sa rostesti adevarul. Si sa te intorci cu un pas mic.

Simt. Si ma intorc.
Nu prin puterea mea. Ci prin vointa de a nu ramane blocata.
Si prin harul care vine atunci cand spui:
„Doamne, sunt aici. Asa cum sunt.”

Ce se intampla cand incerci sa te vindeci fara Dumnezeu?

 

In ultimii ani, am intalnit tot mai multe mame care au inceput sa caute vindecare sufleteasca. Mame epuizate emotional, cu multe intrebari si cu prea putine raspunsuri. Mame care si-au dat seama ca nu mai pot continua in acelasi ritm: cu nervi, cu vinovatie, cu tipete urmate de regrete. 

Asa ca au inceput sa caute. Unele au ajuns la dezvoltare personala. Altele la psihoterapie. Altele la tehnici alternative.

Si au functionat. Pe moment. Au simtit o usoara imbunatatire. O respiratie mai profunda. O detasare de emotiile grele.

 

Dar la un moment dat, ceva s-a rupt. Sau mai bine zis: ceva a lipsit. Pentru ca, desi tehnica pare sa functioneze… vindecarea nu vine din tehnica. Si nici din forta noastra interioara. Vindecarea vine dintr-un spatiu mai adanc: acela in care nu esti singura in lupta ta. 

 

Ci esti impreuna cu un Dumnezeu viu, care te tine, care te primeste si care stie exact cat duci.

 

 

 

Ce am luat din EFT si ce am lasat deoparte

In parcursul meu personal si profesional, am invatat si practicat doar  EFT (Emotional Freedom Techniques) – o tehnica de reglare emotionala bazata pe tapotarea unor puncte  de pe corp, in timp ce recunosti si exprimi ceea ce simti.

Este o tehnica simpla, eficienta si blanda. Ajuta corpul sa se linisteasca, sistemul nervos sa se regleze si emotiile sa se aseze. Dar, in forma ei originala, EFT vine adesea insotita de concepte si limbaj din zona spiritualitatii orientale sau a noii spiritualitati (univers, energie, eu superior etc.).

Acestea nu mi s-au potrivit.

 Pentru ca in inima mea exista o credinta clara: vindecarea nu vine dintr-o energie abstracta, ci de la Dumnezeu. Nu de la "univers", ci de la o Persoana vie, cu care intru in relatie.

 

Asa ca am ales sa adaptez EFT. Sa iau din ea ceea ce are de oferit ca instrument de reglare emotionala – si sa o ancorez in ceea ce este viu pentru mine: rugaciune, smerenie, adevar, relatie cu Dumnezeu.

 

 

Cum folosesc EFT ca instrument de reglare emotionala cu sens duhovnicesc

In lucrul cu mine si cu femeile din comunitatea mea, EFT nu este o metoda de "a reusi" sau de "a elimina rapid o emotie". Este o invitatie blanda catre sinceritate. Catre prezenta. Catre adevarul interior spus cu voce: "Simt furie." "Ma doare." "Nu mai pot."

 

Dar acea sinceritate nu ramane suspendata in aer. Ea este dusa in rugaciune. In relatie. In fata unui Dumnezeu care nu se sperie de emotiile noastre. Ci le primeste. Le curata. Le aseaza. Le da sens.

Tapotam punctele EFT si spunem:

• "Simt aceasta frica si nu fug de ea. O recunosc si Ti-o predau Tie. "

• "Simt vinovatie si nu vreau sa o ascund. Vreau sa ma asez in adevar si in iertare."

• "Chiar daca simt durere, aleg sa fiu blanda cu mine si sa Te chem, Doamne, in acest loc din inima mea."

   

O cale intre emotional si spiritual

Nu avem nevoie sa alegem intre reglare emotionala si credinta. Intre corp si duh. Intre psihologie si rugaciune. Avem nevoie sa le unim in locul cel mai viu: in inima.

De aceea folosesc EFT ca o unealta – nu ca o solutie magica. O unealta prin care emotia se linisteste, si sufletul poate sa se intoarca la sursa Lui. Nu spre control, ci spre pace. Nu spre autosalvare, ci spre har.

EFT functioneaza. Dar eliberarea… aceea este intotdeauna un dar. Si darul vine de la Dumnezeu.

---

Daca simti sa explorezi aceasta abordare cu blandete si adevar, te invit in comunitatea mea. Acolo unde ne intoarcem la noi si la Dumnezeu, cu sinceritate, pas cu pas.

Versetul Zilei 10.09.2024

 

          Timotei 1:7 spune: "Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii, al dragostei și al chibzuinței."

          M-am trezit de dimineață, cu razele blânde ale soarelui filtrându-se prin perdele. O zi nouă mă întâmpina cu promisiuni și provocări necunoscute. Am simțit un impuls lăuntric de a căuta răspunsuri și liniște, așa că am deschis Biblia, sperând să găsesc acolo cuvinte care să mă călăuzească. Privirea mi-a căzut pe acest verset din Timotei și, dintr-odată, ceva în mine s-a schimbat.

 

 

 

         Am reflectat asupra cuvintelor: "Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii." De câte ori nu ne  trezim cuprinsi de frici și îngrijorări, temându-ne  de ziua de mâine, de judecata altora, de eșecurile posibile?

 Dar acest verset m-a făcut să realizez că frica nu vine de la Dumnezeu. În Ortodoxie, frica este văzută adesea ca o piedică, o rețea de gânduri și emoții care ne separă de iubirea adevărată și de încrederea în planul divin. Dumnezeu nu ne dă frică, ci ne dă harul de a o depăși.

Mai departe, am simțit puterea cuvântului "dragoste". M-am gândit la iubirea divină, care este de necuprins, o forță ce transformă totul în jur. Dumnezeu ne-a înzestrat nu cu frică, ci cu dragoste — acea dragoste care nu judecă, nu se teme, nu îndepărtează, ci cheamă și îmbrățișează. Am înțeles că trebuie să aleg să iubesc, nu să mă tem.

Și apoi, "chibzuința." Este înțelepciunea aceea a discernământului, a alegerii corecte, a echilibrului. În viața cotidiană, suntem adesea provocați să luăm decizii rapide, dar Dumnezeu ne cheamă la chibzuință, la o liniște interioară, la o înțelegere profundă a voii Sale. Acesta este darul de a vedea cu claritate, de a gândi și a simți cu mintea și inima luminată de credință.

În aceasta dimineață acest verset m-a învățat că frica nu are putere asupra mea, că iubirea trebuie să fie forța care îmi călăuzește pașii și că discernământul îmi este busola interioară. Mi-am dat seama că fiecare zi este o nouă șansă de a trăi nu cu teamă, ci cu încredere, iubire și înțelepciune.

Dumnezeu nu mi-a dat un duh al fricii, ci unul al puterii, al dragostei și al chibzuinței. 

 

Asa ca incep ziua  cu un zâmbet, simțind că inima îmi este mai ușoară și sufletul mai aproape de pacea pe care doar El o poate oferi.

Versetul zilei 4.09.2024

 

Nu vă îngrijorați, dar, zicând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.

 

 

Evanghelia după Matei 6:31-33

 

 

 

 

𝐈𝐀𝐓𝐀 𝐑𝐄𝐌𝐄𝐃𝐈𝐔𝐋 𝐒𝐔𝐏𝐑𝐄𝐌 𝐀𝐍𝐓𝐈𝐒𝐓𝐑𝐄𝐒. 

 

Primul lucru pe care ni-l spune acest verset este să nu ne îngrijorăm. Dar de ce? Pentru că îngrijorările sunt lucruri normale în viață – toți ne gândim la ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca. Sunt lucruri de bază, de zi cu zi. 

 

 

Dar Iisus ne invită să nu ne lăsăm 𝐜𝐨𝐩𝐥𝐞𝐬̦𝐢𝐭̦𝐢 de aceste griji. În fond, câteodată petrecem atât de mult timp îngrijorându-ne încât uităm să trăim cu adevărat!

 

 

 

Versetul continua cu partea încurajatoare : Dumnezeu știe deja de ce avem nevoie. Poate că noi ne stresăm pentru ziua de mâine, dar Dumnezeu știe deja toate acestea. Este ca și cum am avea pe cineva care veghează asupra noastră, cineva care înțelege fiecare frământare a noastră. E ca și cum am avea un prieten de încredere care ne spune: "Hei, nu-ți face griji, știu că ai nevoie de aceste lucruri și sunt aici să te ajut!"

 

 

Aici este cheia întregului verset. În loc să ne concentrăm pe toate micile noastre îngrijorări și frici, suntem încurajați să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Adică, să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante – dragostea, credința, bunătatea, compasiunea. În momentul în care punem aceste valori pe primul loc, restul lucrurilor par să se așeze de la sine.

 

 

Nu înseamnă că vom avea totul imediat sau că nu vom mai avea niciodată griji, dar ne va schimba modul în care vedem și trăim aceste griji.

 

 

Acest verset este o mică pauză de respirație în mijlocul agitației zilnice. Ne amintește că nu suntem singure și că, dacă ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat, restul lucrurilor se vor așeza de la sine.

Așa că, data viitoare când te simți copleșita, amintește-ți de acest verset.

 

 

Respiră adânc, dă tot ce ai mai bun și lasă restul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Iar din 8 septembrie te astept in programul : 𝐅𝐈𝐈 𝐈𝐍𝐂𝐑𝐄𝐙𝐀𝐓𝐎𝐀𝐑𝐄 pentru a elibera fricile, stresul si a-ti intari credinta.

Întoarcerea acasă.

    Sunt mamă și soție. Și mă întorc acasă. 

Am fost plecată? 

 

 

        Din anumite puncte de vedere, da. În ultimii 3 ani am lucrat de acasă, online, ca terapeut emoțional pentru femei și copii, am investit timp, disponibilitate, bani, energie pentru a-mi putea aduce contribuția cât mai bine. 

        M-am bucurat de rezultatele tuturor clienților, m-am bucurat pentru fiecare recomandare primită și 

m-am bucurat pentru ca am clădit totul de la 0, fără niciun ajutor. 

         Și totuși, în tot acest timp, am simțit că ceva lipsea. Așa că acum mă întorc acasă, dar într-un mod cu totul nou. Nu e doar despre a fi prezentă fizic în același spațiu cu familia mea; e despre a mă reconecta cu mine însămi, cu soțul și copiii mei, într-un mod mai profund. E despre a-mi găsi echilibrul între rolurile de mamă, soție și profesionist.

        În cei trei ani de muncă intensă, am realizat cât de ușor este să te pierzi pe tine în dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Am fost acolo pentru toate femeile care mi-au cerut sprijinul, pentru copiii care aveau nevoie de o mână de ajutor și pentru toate acele suflete care căutau alinare. Însă, între toate aceste sesiuni și întâlniri online, am început să pierd conexiunea cu mine și cu cei dragi.

        De aceea, acum fac un pas înapoi, nu ca un semn de renunțare, ci ca o invitație de a fi mai prezentă, mai autentică, mai conectată. Am învățat că a fi o mamă bună sau o soție bună nu înseamnă să fii disponibilă mereu pentru toți ceilalți, ci să știi când să îți îndrepți atenția spre casa ta, spre inima ta.

        Îmi doresc să revin la acele momente simple și pline de înțeles, când fiecare zi era o ocazie de a trăi cu adevărat alături de cei dragi. Îmi doresc dimineți în care să ne adunăm la masă cu liniște în suflet, fără grabă, savurând micul dejun împreună, împărtășind gânduri și vise. Să avem timp să ne rugăm împreună, să ne lăsăm copleșiți de recunoștință pentru tot ce avem, să ne privim unii pe alții în ochi și să simțim cu adevărat prezența celuilalt.

        Îmi doresc după-amiezi în care să găsesc tihna unei plimbări prin parc, ținându-mi copiii de mână și povestind despre lucrurile simple care le umplu inimile de bucurie. Serile să fie un ritual de conectare – povești șoptite la culcare, rugăciuni care ne liniștesc sufletul și discuții tăcute care sădește speranță și iubire în noi toți.

       Aș vrea să revin la un ritm al vieții în care să mă simt cu adevărat prezentă, unde bucuria se regăsește în gesturile mici și sincere și în prețuirea clipelor petrecute împreună. Să simt din nou că fiecare zi este o binecuvântare, un dar pe care să-l desfacem împreună, clipă cu clipă, cu inima deschisă și recunoscătoare.

      Întoarcerea mea acasă nu este despre a renunța la pasiunea mea de a ajuta oamenii. Este despre a găsi un echilibru sănătos între a oferi și a primi, între a fi acolo pentru ceilalți și a fi acolo pentru mine. Este despre a învăța să pun limite sănătoase, să îmi iau timp pentru refacere și să mă reconectez cu bucuriile simple ale vieții.

     Și astfel, mă întorc acasă cu o inimă deschisă, gata să construiesc momente de neuitat cu cei dragi și să continui să ajut, dar de data aceasta, nu doar pe alții, ci și pe mine.

      Mă întorc acasă, pentru că acolo este locul unde sufletul meu găsește odihnă și iubire necondiționată. Și asta, cred eu, este cel mai important lucru.