Pasi spre Eucharisteo

  In ultimii ani, am asistat la o adevarata revolutie in lumea parentingului. Carti precum „Creierul copilului tau” (Daniel J. Siegel si Tina Payne Bryson), „The Whole-Brain Child” , „Emotional Agility” (Susan David) sau „Brain-Body Parenting” (Mona Delahooke) au adus o intelegere profunda asupra felului in care functioneaza sistemul nervos al copilului. Am invatat despre amigdala, cortexul prefrontal, co-reglare si despre importanta conectarii emotionale inainte de corectie. Aceste descoperiri au fost o binecuvantare pentru multi parinti: am inceput sa vedem dincolo de comportamente, sa ne apropiem cu empatie, sa intelegem ca un copil care „se poarta rau” este de fapt un copil care sufera.   Dar undeva pe drum, am inceput sa ne ratacim. Fascinati de stiinta, am inceput sa o inlocuim pe cea mai inalta cunoastere,  cea duhovniceasca. Am pus neurostiinta in locul teologiei. Am inceput sa credem ca mantuirea se afla in reglarea sistemului nervos, nu in intoarcerea...

  In ultimii ani, tot mai multe mame s-au apropiat de concepte precum gentle parenting , parenting constient sau parenting pozitiv . Cartile, conferintele si specialistii au vorbit pe larg despre importanta emotiilor copilului, despre validare, conectare si renuntarea la pedepse. Aceste principii au adus un aer de vindecare intr-o lume plina de frici si rusine mostenite din generatii. Insa, in acelasi timp, au deschis si o noua capcana subtila: aceea a unei mame care crede ca totul depinde de ea. Cand accentul cade exclusiv pe cum gestionez eu emotiile copilului , cum sa nu-l ranesc , cum sa fiu mereu calma, blanda si echilibrata , apare o presiune uriasa. Mama ajunge sa se simta obosita, vinovata, epuizata de propriul ideal de perfectiune. Copilul, la randul lui, simte aceasta tensiune si o reflecta prin comportamente dificile, neliniste, opozitie sau hipersensibilitate. In incercarea de a-l proteja de suferinta, mama il priveste ca pe un zeu al emotiilor lui si se teme sa...

  Pentru a ajunge la inima copilului tau, nu este nevoie in primul rand de tehnici, carti sau strategii sofisticate. Toate acestea pot fi de ajutor, dar ingredientul „secret” fara de care nimic nu are temei este smerenia ta .       1. Sa iti aduci aminte pentru Cine cresti copilul Parintele Sofronie Saharov spunea: „Scopul vietii pamantesti este nasterea omului ceresc in noi.” Cand aplicam acest adevar la misiunea de mama, intelegem ca nu crestem un copil doar pentru scoala, pentru o cariera sau pentru o buna reputatie, ci pentru vesnicie. Cresti un copil pentru Imparatia lui Dumnezeu. Acest gand schimba totul: felul in care ii vorbesti, rabdarea pe care ti-o aduni in momentele grele, rugaciunea pe care o inalti pentru el. 2. Sa iti vezi neputintele si sa te pocaiesti Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: „Invata-ti copilul prin viata ta, nu doar prin cuvintele tale.” Adevarul este ca multe dintre starile si obiceiurile copilului sunt oglinda inimii noastre. Furia,...

  Exista o intrebare pe care multi parinti si multi copii ajung sa si-o puna la un moment dat: „Oare ne alegem familia in care ne nastem?” In jurul nostru circula din ce in ce mai des ideea ca, inainte de a veni pe pamant, sufletul isi alege parintii si familia, in functie de lectiile de viata pe care vrea sa le invete. Aceasta viziune apartine spiritualitatilor orientale sau curentelor new age, dar nu face parte din gandirea Bisericii Ortodoxe. In Ortodoxie, raspunsul este limpede: nu noi ne alegem familia, ci Dumnezeu este Cel care ne trimite acolo unde este locul nostru de crestere si de mantuire.     Dumnezeu este Cel care randuieste nasterea fiecarui om Psalmistul David spune cu putere in Psalmul 138, 13-16: „Tu ai intocmit rarunchii mei, Doamne, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele... ochii Tai m-au vazut cand eram doar un embrion, si toate zilele mele erau scrise in cartea Ta, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.” Aceste cuvinte arata ca viata fiecarui om ...

  Inceperea scolii aduce pentru copii bucurie, dar și provocări. Fie că este vorba despre tensiuni cu colegii, dificultăți de concentrare, presiunea de a se integra sau chiar experiențe de bullying, copiii se pot simți adesea coplesiți, confuzi sau raniți emoțional. Ca parinti crestini, rolul nostru nu este doar de a interveni, ci de a-i sprijini sa isi gestioneze emotiile si sa gaseasca pacea si curajul in Hristos. A invata un copil sa faca fata greutatilor inseamna a-i arata cum sa transforme emotia negativa in predare, rugaciune si atitudine pozitiva, fara a-si pierde demnitatea sau respectul de sine.     1. Recunoasterea emotiilor Primul pas este ca parintele sa ajute copilul sa-si identifice ce simte: frica, furia, tristetea, rusinea.  Atunci cand copilul este invatat sa-si numeasca emotia si sa o accepte fara vinovatie, se creeaza baza pentru vindecare si control interior.   2. Rugaciunea ca mijloc de eliberare Rugaciunea nu este doar un act formal, ci...

  In ultimii ani, tehnicile de mindfulness au devenit extrem de populare in dezvoltarea personala si in psihologie. Ele sunt prezentate ca modalitati simple de a reduce stresul, de a cultiva prezenta si de a creste capacitatea de autoreglare emotionala. Practica mindfulness presupune atentie constienta la clipa prezenta, observarea gandurilor si a emotiilor fara judecata, respiratie constienta si ancorare in corp. Din perspectiva psihologica, beneficiile sunt reale: oamenii invata sa faca o pauza intre stimul si raspuns, sa isi observe reactiile si sa isi cultive o mai mare inteligenta emotionala ,  adica sa isi recunoasca, inteleaga si gestioneze mai bine emotiile. Totusi, daca privim prin ochii credintei ortodoxe, mindfulness are limite clare.     1. Ajutorul pe care il aduce mindfulness Calmare trupeasca si psihica – respiratia constienta si focusul pe prezent reduc ritmul alert si anxietatea. Observarea emotiilor – inveti sa nu te mai identifici complet ...

  „Sa nu mustri, sa nu certi, sa nu indrepti cu sila pe aproapele tau. Dragostea lui Hristos este aceea care-l indreapta pe om. Tu sa-l iubesti, sa-l imbratisezi cu dragoste si cu rugaciune.”  Sfantul Porfirie   Aceste cuvinte simple si pline de lumina ale Sfantului Porfirie par, la prima vedere, greu de implinit. Cum sa nu corectez? Cum sa nu mustru, mai ales cand simt ca celalalt greseste? Insa sfantul nu ne spune sa ignoram raul, ci sa invatam sa privim dincolo de el, catre ceea ce poate aduce vindecare: dragostea.   Interesant este ca si psihologia moderna a descoperit un adevar asemanator. Cercetarile lui John Gottman, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in relatii de cuplu, au aratat ca pentru ca o relatie sa ramana vie si echilibrata este nevoie de un raport de cel putin 5 la 1 intre interactiunile pozitive si cele negative. Cu alte cuvinte, un singur repros, o critica sau o atitudine rece au nevoie de cinci gesturi de incurajare, apreciere sau tandret...

  In psihologie, conceptul de merit este strans legat de nevoia de recunoastere si validare.    Oamenii cauta sa obtina confirmarea propriei valori prin performanta, prin rezultate, prin modul in care ceilalti ii apreciaza. Se vorbeste adesea despre „a invata sa primesti ceea ce meriti”, fie ca este vorba de respect, iubire, atentie sau succes. Aceasta abordare are radacina intr-o nevoie fireasca a fiintei umane: aceea de a fi vazuta si valorizata.    Copilul invata, de mic, ca atunci cand face „ce trebuie” primeste laude, iar cand greseste este criticat sau respins. Astfel, se contureaza convingerea ca iubirea si acceptarea trebuie castigate, ca valoarea lui depinde de ceea ce face, nu de cine este.     Din acest punct de vedere, psihologia incearca sa vindece ranile copiilor deveniti adulti, oferindu-le un mesaj eliberator: „Meriti sa fii iubit asa cum esti. Meriti respect, meriti bucurie, meriti implinire.” Este o intoarcere la o demnitate pierdut...

 In ultimii ani, in parenting a aparut o idee seducatoare: „Conexiunea cu copilul e mai importanta decat disciplina”. Multi parinti inteleg prin aceasta ca trebuie sa evite regulile stricte, de teama sa nu piarda relatia apropiata cu copilul.    Dar este aceasta o cale sanatoasa? Atat Sfintii Parinti, cat si psihologia contemporana ne ofera repere care ne ajuta sa nu cadem nici in autoritarism, nici in permisivitate.       Adevarul ortodox despre iubire si limite Sf. Ioan Gura de Aur spune: „Sa nu lasi copilul sa faca ce vrea, caci atunci cand se va deprinde cu patimile, nu vei mai putea sa-l stapanesti. De mic trebuie sa-l indrumi, cu blandete si fermitate.” (Omilia a IX-a la Epistola catre Efeseni) Aici vedem ca dragostea si disciplina nu se exclud . Iubirea parintelui nu inseamna lipsa de reguli, ci indrumare, asezare si cultivarea unei vointe sanatoase. Copilul simte siguranta atunci cand exista granite clare, puse cu blandete.   Sf. Porfirie K...