Ce spune psihologia și ce spune credinţa despre lăsarea copilului să se manifeste liber

 

În ultimii ani, în sfera parentingului, a apărut o tendință puternică: ideea că este sănătos să „validezi” toate emoțiile copilului, să îi permiți să se exprime liber, să îl lași să strige, să își manifeste furia, să protesteze, fără corecție imediată sau limite ferme. Acest model este adesea promovat sub numele de parenting conștient, gentle parenting, sau „emoțional disponibil”.

Dar există consecințe , atât psihologice, cât și spirituale,  atunci când manifestările copilului nu sunt delimitate sau ghidate. Unii autori, precum ierom. Savatie Bastovoi în Antiparenting – Sensul pierdut al paternităţii, trag un semnal de alarmă: lipsa repere­lor și absența autorității duce la un relativism al valorilor și la confuzie în mintea copilului. 

 

 

 

Ce spune psihologia modernă: stilurile de parenting și efectele lor

Psihologia identifică patru stiluri principale de parenting (după Baumrind și alți cercetători):

• Autoritar (strict, cu reguli clare, dar mai puțină căldură)

• Permisiv (multe libertăți, puține reguli, multă răbdare și acceptare)

• Neglijant (puțină implicare, puțină structură, răspuns emoțional redus)

• Autoritativ (echilibru între limite și căldură, reguli clare, dar cu empatie și explicare) Verywell Mind+2The Berkeley Well-Being Institute+2

Stilul permisiv („lasă copilul să se exprime liber” în extreme) are câteva beneficii,  copilul se simte acceptat, iubește exprimarea emoțiilor, este mai deschis. Dar multe studii arată și consecințe pe termen mediu și lung:

 

1. Autocontrol slab, dificultăți de reglare emoțională — copilul nu învață cum să își gestioneze furia, frustrarea, impulsurile. Verywell Mind+2Human Life International+2

2. Performanță academică redusă — lipsa cerințelor clare face ca motivația să scadă, sarcinile să fie amânate, proiectele neterminate. FirstCry Parenting+1

3. Provocări relaționale și sociale — lipsa respectului pentru autoritate, dificultăți în relații, empatie mai scăzută, posibil comportament egocentric. Human Life International+1

4. Risc sporit de comportamente de tip adicții / dependențe — internet, jocuri, alte forme de căutare de stimuli, căutare de validare în exterior. MDPI+1

5. Probleme de sănătate mentală — anxietate, stres, vinovăție, presiune atunci când copilul întâlnește lumea reală (școală, reguli, competiție) fără antrenament de structură

    

    

   Ce spune credința creștină și ce aduce în plus

   Pentru o mamă creștină, copilul nu este doar o ființă psihologică, ci un suflet în fața lui Dumnezeu, o responsabilitate spirituală. Iată câteva perspective creștine care completează și corectează tendința de permisivitate:

6. Omul este creat cu voință, dar și cu libertatea limitată de păcat. Copilul are nevoie de repere, de autoritate dreaptă, pentru a înțelege ce este bine, ce este rău și ce este plăcut lui Dumnezeu.  Libertatea fără reguli riscă rătăcirea.

7. Granițele sunt acte de iubire. Nu disciplina ca pedeapsă, dar disciplina ca formare.  Un echilibru între afecțiune și autoritate este esențial.

8. Autoritatea părintească ca reflecție a autorității divine. Dumnezeu impune legi; nu le impune ca să fie crud, ci ca să fie bine. Părintele creștin este un vestitor al legii iubirii, al poruncilor. Să înveți copilul de mic ce nu este plăcut Domnului (ex: certuri, violență, urlete, nesupunere) nu e opțiune, ci un drum de creștere duhovnicească.

9. Rugăciunea și mijlocirea ca instrumente de educație. Nu tot ce ține de comportamente se rezolvă numai prin strategie psihologică; există dimensiunea spirituală: să te rogi pentru tine ca părinte, să ceri lui Dumnezeu să îți lumineze mintea, să îți dea răbdare, discernământ; să rogi pentru copil ca inima lui să fie deschisă, să iubească adevărul, să se teamă de Dumnezeu.

10. Valorile durabile: smerenia, ascultarea, curajul de a spune „nu”, onestitatea, respectul. Acestea nu sunt populare în ideile moderne de parenting care promovează „autonomie absolută”, dar în conceptul creștin ele sunt cele care formează un caracter stabil, pregătit pentru viață și pentru eternitate.

 

Problemă	Descriere	Impact pe termen mediu / lung
Lipsa autorității interne (constiiță)	Copilul nu ajunge să își dezvolte în mod natural un mecanism interior de frânare	va depinde mereu de control extern; în momentele când nu există control, poate face ce vrea
Dificultăți de cooperare socială	În relații, la școală, la joacă, e nevoie de regula: respect, ascultare, rudă etc.	copilul poate fi perceput ca egoist, impulsiv, „dificil” de controlat
Frustrare și anxietate	când apare o situație unde regulile contează (școala, autoritare, competiții), copilul nu este pregătit	anxietate, sentiment de inferioritate, respins de grup, probleme de adaptare
Probleme legate de autoritate	copilul poate respinge autoritatea, să se certe, să fie opozant	mai greu de disciplina acasă; probleme cu profesorii; conflict frecvent
Lipsa respectului pentru adevăr și valori	pentru că nu i-a fost clar ce e rău, ce e bine, ce e „plăcut lui Dumnezeu”	posibilă pierdere a identității morale, spirituale; vulnerabil la influențe greșite

 

 

Ce poate face o mamă creștină: 

1. Stabilirea limitelor clare :  nu din frică, nu din cruzim , ci din dragoste și responsabilitate. Spune ce nu e permis, dar explică de ce: „nu pentru că mami nu te iubește, ci pentru că nu e plăcut lui Dumnezeu și ne rănește pe noi.”

2. Consistență : copilul trebuie să vadă că atunci când spune un „nu”, mama se ține de el, nu revine. Consistența dă siguranță.

3. Validare emoțională + ghidare :  când copilul plânge, se supără, există furie, mama creștină validează emoția („Văd că ești supărat”), dar nu valida comportamentul care face rău („dar nu accept sa arunci lucrurile”).

4. Modelare personală :  copilul învață prin exemplu. Dacă mama se roagă, își cere iertare când greșește, arată smerenie, ascultare, respect,  copilul vede valorile puse în practică.

5. Rugăciunea ca suport permanent:  atât pentru copil, cât și pentru sine ca mamă. Cerere de ajutor, de răbdare, de luminare a minții, rugăciunea îi amintește mamei că autoritatea și iubirea vin din relația cu Dumnezeu, nu din ea însăși.

6. Dialog și explicație :  nu doar porunci: să vorbești copilului pe măsura lui, să explice: „am zis nu pentru că…”, „Dumnezeu ne cheamă să fim blânzi, dar nu slabi”, etc.

 

Lăsarea copilului foarte mic să se manifeste liber, fară limite clare, fără o autoritate interioară asumată de părinte, poate părea „umană”, „înțelegătoare”, „moderna”. Dar realitatile psihologice, sociale și spirituale arată că acest mod ridică riscuri semnificative: pierderea reperelor morale, dezvoltarea slabă a autocontrolului, vulnerabilitatea la influențe, dificultăți relaționale, și , nu în ultimul rând , disonanțe între identitatea creștină și ceea ce copilul învață despre libertate, responsabilitate și adevăr.

O mamă creștină nu respinge nevoia copilului de exprimare, de sentimente, de validare. Dar nu îi lasă toate porțile deschise. Ea ştie că în familia ei nu tot ce este posibil este permis, că nu tot ce copilul simte trebuie urmat și că adevărul lui Dumnezeu cere formare, disciplină, și iubire care îndrumă.