Pasi spre Eucharisteo

  Trăim într-o lume care pune accent pe căutare: căutăm răspunsuri în trecut, analizăm traumele copilăriei, încercăm să înțelegem programele emoționale care ne ghidează comportamentele. Această căutare poate deveni o capcană: ne adâncim atât de mult în analiza noastră, încât ne pierdem pacea, uitând că nu suntem singuri în drumul nostru de vindecare. Psalmul 18 ne oferă o chemare simplă, dar profundă: „Doamne, de cele ascunse ale mele curățește-mă!” (Psalmul 18:13)  Această rugăciune scurtă conține esența vindecării creștine: nu este nevoie să sapi până la capăt în rănile tale, nu este nevoie să înțelegi totul sau să le controlezi. Dumnezeu cunoaște totul,  gândurile, durerile, rănile ascunse pe care nici tu nu le vezi sau nu le poți exprima.         1. Puterea smereniei și a predării În Ortodoxie, vindecarea nu începe prin autoanaliză exhaustivă, ci prin smerenie și deschidere către Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cine se lasă pe sine l...

  În ultimii ani, în sfera parentingului, a apărut o tendință puternică: ideea că este sănătos să „validezi” toate emoțiile copilului, să îi permiți să se exprime liber, să îl lași să strige, să își manifeste furia, să protesteze, fără corecție imediată sau limite ferme. Acest model este adesea promovat sub numele de parenting conștient , gentle parenting , sau „emoțional disponibil”. Dar există consecințe , atât psihologice, cât și spirituale,  atunci când manifestările copilului nu sunt delimitate sau ghidate. Unii autori, precum ierom. Savatie Bastovoi în Antiparenting – Sensul pierdut al paternităţii , trag un semnal de alarmă: lipsa repere­lor și absența autorității duce la un relativism al valorilor și la confuzie în mintea copilului.        Ce spune psihologia modernă: stilurile de parenting și efectele lor Psihologia identifică patru stiluri principale de parenting (după Baumrind și alți cercetători): Autoritar (strict, cu reguli clare, dar ma...

  In ultimii ani, am asistat la o adevarata revolutie in lumea parentingului. Carti precum „Creierul copilului tau” (Daniel J. Siegel si Tina Payne Bryson), „The Whole-Brain Child” , „Emotional Agility” (Susan David) sau „Brain-Body Parenting” (Mona Delahooke) au adus o intelegere profunda asupra felului in care functioneaza sistemul nervos al copilului. Am invatat despre amigdala, cortexul prefrontal, co-reglare si despre importanta conectarii emotionale inainte de corectie. Aceste descoperiri au fost o binecuvantare pentru multi parinti: am inceput sa vedem dincolo de comportamente, sa ne apropiem cu empatie, sa intelegem ca un copil care „se poarta rau” este de fapt un copil care sufera.   Dar undeva pe drum, am inceput sa ne ratacim. Fascinati de stiinta, am inceput sa o inlocuim pe cea mai inalta cunoastere,  cea duhovniceasca. Am pus neurostiinta in locul teologiei. Am inceput sa credem ca mantuirea se afla in reglarea sistemului nervos, nu in intoarcerea...

  In ultimii ani, tot mai multe mame s-au apropiat de concepte precum gentle parenting , parenting constient sau parenting pozitiv . Cartile, conferintele si specialistii au vorbit pe larg despre importanta emotiilor copilului, despre validare, conectare si renuntarea la pedepse. Aceste principii au adus un aer de vindecare intr-o lume plina de frici si rusine mostenite din generatii. Insa, in acelasi timp, au deschis si o noua capcana subtila: aceea a unei mame care crede ca totul depinde de ea. Cand accentul cade exclusiv pe cum gestionez eu emotiile copilului , cum sa nu-l ranesc , cum sa fiu mereu calma, blanda si echilibrata , apare o presiune uriasa. Mama ajunge sa se simta obosita, vinovata, epuizata de propriul ideal de perfectiune. Copilul, la randul lui, simte aceasta tensiune si o reflecta prin comportamente dificile, neliniste, opozitie sau hipersensibilitate. In incercarea de a-l proteja de suferinta, mama il priveste ca pe un zeu al emotiilor lui si se teme sa...