Pasi spre Eucharisteo

  In ultimii ani, am asistat la o adevarata revolutie in lumea parentingului. Carti precum „Creierul copilului tau” (Daniel J. Siegel si Tina Payne Bryson), „The Whole-Brain Child” , „Emotional Agility” (Susan David) sau „Brain-Body Parenting” (Mona Delahooke) au adus o intelegere profunda asupra felului in care functioneaza sistemul nervos al copilului. Am invatat despre amigdala, cortexul prefrontal, co-reglare si despre importanta conectarii emotionale inainte de corectie. Aceste descoperiri au fost o binecuvantare pentru multi parinti: am inceput sa vedem dincolo de comportamente, sa ne apropiem cu empatie, sa intelegem ca un copil care „se poarta rau” este de fapt un copil care sufera.   Dar undeva pe drum, am inceput sa ne ratacim. Fascinati de stiinta, am inceput sa o inlocuim pe cea mai inalta cunoastere,  cea duhovniceasca. Am pus neurostiinta in locul teologiei. Am inceput sa credem ca mantuirea se afla in reglarea sistemului nervos, nu in intoarcerea...

  In ultimii ani, tot mai multe mame s-au apropiat de concepte precum gentle parenting , parenting constient sau parenting pozitiv . Cartile, conferintele si specialistii au vorbit pe larg despre importanta emotiilor copilului, despre validare, conectare si renuntarea la pedepse. Aceste principii au adus un aer de vindecare intr-o lume plina de frici si rusine mostenite din generatii. Insa, in acelasi timp, au deschis si o noua capcana subtila: aceea a unei mame care crede ca totul depinde de ea. Cand accentul cade exclusiv pe cum gestionez eu emotiile copilului , cum sa nu-l ranesc , cum sa fiu mereu calma, blanda si echilibrata , apare o presiune uriasa. Mama ajunge sa se simta obosita, vinovata, epuizata de propriul ideal de perfectiune. Copilul, la randul lui, simte aceasta tensiune si o reflecta prin comportamente dificile, neliniste, opozitie sau hipersensibilitate. In incercarea de a-l proteja de suferinta, mama il priveste ca pe un zeu al emotiilor lui si se teme sa...