Pasi spre Eucharisteo

  Exista intoarceri care seamana cu o sarbatoare si exista intoarceri care seamana cu o vindecare lenta.          Primele noastre zile aici nu au avut nimic spectaculos la suprafata si tocmai de aceea au fost atat de pline in interior. Adaptarea a fost usoara. Aerul a fost  diferit, mai bland, mai respirabil, chiar daca cerul a ramas mai mult acoperit de nori si temperaturile s-au asezat cuminti intre 10 si 15 grade, ca si cum vremea insasi ne-ar fi spus: nu va grabiti, intrati incet in ritmul locului.     Primii care ne-au facut sa simtim ca nu suntem straini au fost oamenii. Nu ne cunosteau, nu aveau niciun motiv special sa fie calzi cu noi si totusi fiecare salut a avut o naturalete dezarmanta, fiecare raspuns a venit cu rabdare, fiecare privire cu bunavointa. Nu era amabilitate invatata, ci o stare de spirit. Majoritatea oamenilor vorbesc bine limba engleza.    Momentul care a asezat cu adevarat inima la locul ei a fost prima ...

  Postul este, in esenta lui, o chemare la intoarcere. O chemare lina, dar profunda, care nu vine din exterior, ci se naste in tacere, in locul acela din suflet unde omul simte dorul dupa adevar, dupa pace si dupa Dumnezeu. Pentru multi, perioada postului trece ca o succesiune de reguli, liste si incercari de vointa.    Pentru inima insa, Postul devine viu atunci cand este trait ca un drum interior, ca o calatorie asezata, constienta, facuta pas cu pas.     Calatoria Postului -  drum interior spre Inviere este o invitatie la aceasta traire, ca la un parcurs viu, in care fiecare zi aduce o deschidere noua, o intelegere mai profunda si o apropiere reala de Dumnezeu. Este un drum bland si adevarat, pe care pasesti impreuna cu alte suflete care poarta aceeasi cautare: lumina care limpezeste, pace care aseaza si prezenta divina care mangaie.   Programul este structurat in 4 trepte interioare, gandite ca un urcus firesc al inimii. Prima saptamana este dedic...

Uneori intoarcerea este mai grea decat plecarea .  Am stat 6 luni în România,  timp suficient cât să simțim dor, comparații, contraste și răspunsuri. Iar când ne-am întors în Grecia, n-a fost o decizie impulsivă. A fost una simțită în trup, în suflet și în ritmul nostru de familie. Iată cele 5 motive reale care ne-au adus înapoi:          1. Mâncarea : gust care nu se explică, se simte. În Grecia, mâncarea  e experiență, nu e doar hrană. Legumele au gustul pe care ni-l amintim din copilărie. Roșiile sunt dulci, castraveții crocanți, portocalele parfumate. Fructele și legumele nu par “umflate”, ci crescute firesc, sub soare, în ritmul lor. Simți diferența imediat: mai puține chimicale produse locale ingrediente simple Corpul reacționează : ne simtim mai plini de vitalitate , energie, dormim mai bine .      2. Marea și vremea caldă - terapie zilnică pentru copii, cat si pentru noi.    Viața lângă mare s...

  „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele…” (Ioan 15, 5). Aceste cuvinte ale Mântuitorului nu sunt o metaforă frumoasă, ci un adevăr de viață. Acestea  ne spun limpede că existența noastră nu este autonomă și nici separată de Dumnezeu. Viața curge, rodește și se împlinește doar în măsura în care rămânem uniți cu Hristos. În cadrul Sfintei Liturghii, Biserica ne așază înainte un îndemn care concentrează întreaga viață creștină: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”     Nu este o formulă simbolică, ci o chemare la dăruire totală, trăită zi de zi, mai ales în spațiul cel mai apropiat nouă: familia. Viața dar primit, nu proprietate personală.  Viața este un dar primit de la Dumnezeu, menit să crească și să se înfrumusețeze până la asemănarea cu El. Nu suntem chemați să facem din viață o tragedie sau o comedie, nici să o consumăm superficial, ci să o transformăm în lucrare, în strădanie lăuntrică, în drum spre Hristo...

  De multe ori ne construim viata ca pe un proiect personal. Facem planuri, stabilim directii, ne imaginam cum „ar trebui” sa fie lucrurile. Ne dorim siguranta, control, rezultate clare. Si totusi, aproape fiecare om ajunge, mai devreme sau mai tarziu, in acel punct de ruptura in care planul sau nu mai functioneaza.   Acolo incepe intrebarea dureroasa, dar mantuitoare: Este acesta planul meu sau planul lui Dumnezeu?   Sfintii Parinti au vorbit mult despre aceasta tensiune dintre voia proprie si voia lui Dumnezeu. Nu ca despre o lupta abstracta, ci ca despre o realitate concreta a vietii de zi cu zi. Sfantul Isaac Sirul spune ca radacina nelinistii omului este atasarea de voia proprie . Atata timp cat omul insista sa traiasca dupa propriul plan, chiar daca acesta pare bun, logic sau moral, in interior ramane framantare. Nu pentru ca planul ar fi neaparat gresit, ci pentru ca nu este asezat in ascultare. Voia proprie nu este pacat in sine. Devine periculoasa atunci can...